Cufundarea în hipnoză s-a practicat empiric încă din vremuri stravechi de către vrăjitorii popoarelor primitive. Vechii preoţi egipteni, caldeeni şi indieni foloseau hipnoza, pe care o provocau în anumite ritualuri, ca metode de tămăduire “miraculuasă” a unor boli. Fachirii din sudul Asiei foloseau şi ei hipnoza pentru a îmblânzi şerpii şi pentru a provoca diverse halucinaţii vizuale în masă. Vreme de secole fenomenul hipnozei a fost considerat ca ceva supranatural. Abia pe la mijlocul secolului al XVII-lea oamenii de ştiinţă încep să se intereseze de natura acestui fenomen ciudat. Neurologul francez Jean Martin Charcot este primul care încearcă să clasifice fazele hipnozei, găsind trei grade: letargia, catalepsia şi somnambulismul.
Creierul în hipnoză
Hipnoza este un somn parţial. Fiziologic vorbind, viaţa psihică a omului se desfăşoară în special la nivelul scoarţei cerebrale. Celulele nervoase ale scoarţei au în general două modalităţi fundamentale de funcţionare: procesul de “excitaţie”, de funcţionare, de activitate intensă, şi procesul de “inhibiţie”, de repaus, de “stingere”. Acesta din urmă apare pentru a contracara efectele stării de excitaţie, pentru a da răgaz celulelor nervoase să intre în repaus, să se refacă. Aceste două modalităţi de funcţionare au proprietatea de a “iradia”, de a se întinde pe întreaga arie a scoarţei creierului. Câtă vreme starea de excitaţie iradiază pe întreaga scoarţă, noi ne aflăm treji, suntem, cum se spune, în “stare de veghe”. Atunci însă când inhibiţia este aceea care cuprinde, care se întinde de-a lungul scoarţei, omul adoarme. Omul în somn are prin urmare, scoarţa cerebrală în stare de inhibitţie. Cu cât această inhibiţie este mai întinsă, cu atât somnul este mai profund. Mai cunoaştem însă şi fenomenul numit “somn parţial”, care de fapt este identic ca substrat fiziologic cu hipnoza. Somnul parţial este caracterizat prin faptul că inhibiţia nu este deplină, ca în somnul adanc, ci, ici şi colo, pe scoarţa creierului rămân mici zone necuprinse de inhibiţie, zone rămase în stare de excitaţie, pe care le denumim “puncte de veghe”, deoarece ele au rămas în legătură prin organele de simt cu mediul exterior, gata să dea alarma, să declanşeze trezirea completă a creierului dacă se întâmplă ceva neobişnuit. Datorită acestui lucru, mama care-şi vegheaza copilul bolnav, deşi aţipită, tresare imediat la cel mai slab scâncet, şi nu se trezeşte la zgomote mai mari de primprejur. La fel, în hipnoză, datorită acestor “puncte de veghe” ale somnului parţial, hipnotizatorul reuşeşte să rămână în legătură cu cel hipnotizat şi să se facă ascultat. S-a observat că sugestibilitatea creşte paralel cu hipnoza. Totodată, aceasta se produce şi se adânceşte tocmai datorită sugestibilităţii. Sugestia verbală este o idee introdusă în creier din afară, care se transformă în act, fără ca cel ce o primeşte să opună rezistenţă. Sugestibilitatea este crescută la copii, la femei, la convalescenţi, la isterici şi la oligofreni; ea se măreşte considerabil în stările emotive, sub influenţa unor narcotice şi în unele boli nervoase cronice. Hypnos era zeul somnului la grecii antici. Hipnoza însă, a cărei denumire este luată de la numele lui, nu este un somn obişnuit. La hipnotizat apar fenomene noi, care nu le găsim la o persoană adormită. O primă întrebare se iveşte în mintea noastră. Poate fi oricine hipnotizat? Marea majoritate a psihologilor spun da. Din 1000 de oameni sănătoşi, inteligenţi şi cu voinţă, numai 30 sunt complet refractari. Deci, în principiu, orice om poate fi hipnotizat. În privinţa însă a timpului necesar pentru a se ajunge la această, a gradului de profunzime, a particularităţilor hipnozei, aici apar deosebiri extrem de variate. În general, instabilii, demenţii, dezechilibraţii, sunt foarte greu, dacă nu imposibil de cufundat în hipnoză. Să presupunem că asistăm la o şedinţă de hipnotizare. Subiectul este aşezat într-un fotoliu, sau întins pe o canapea. Experienţele se fac într-o cameră liniştită şi cu o luminozitate redusă. Hipnotizatorul fixează uneori cu privirea ochii subiectului, în timp ce-i dă sugestiile de somn corespunzătoare. Treptat, pe măsură ce starea de hipnoză se accentuează, apar o serie de fenomene deosebit de interesante. În primul grad apare o simplă somnolenţă. Subiectul este conştient de ce se petrece împrejur. Numai sugestibilitatea sa este crescută, aşa încât adesea nu-şi poate deschide pleoapele şi nu se poate împotrivi unor sugestii simple. În al doilea grad, subiectul rămâne încă conştient de ambianţă, însă hipnoza fiind mai profundă apare un fenomen curios şi neobişnuit numit “flexibilitatea ceroasă” sau “catalepsia sugestivă”. Astfel, musculatura căpătând un tonus special, dacă i se ridică braţul sau piciorul, acesta rămâne nemişcat, în aer, ca la o statuie, fără să-l poata mişca şi, ceea ce este mai curios, fără a obosi. Starea cataleptică este caracteristică somnului hipnotic şi prin ea se deosebeşte de somnul natural. Ea ne ajută să verificăm dacă persoana respectivă este în hipnoză sau nu. În această stare putem, prin sugestie, provoca întregului corp o contractură musculară atât de puternică încât subiectul, devenind rigid ca o scândură, poate fi pus cu capul pe o spetează de scaun şi călcâile pe alta, putând sta astfel fără oboseală. Mai mult, poate chiar suporta fără greutate ca o persoană să stea în picioare pe el, fără ca corpul să i se îndoaie! În al treilea grad de profunzime, de “somn usor”, apare un alt fenomen interesant: “mişcările automate”. Dacă subiectului i se iau braţele şi i se învârteşte unul în jurul celuilalt, ele continuă să se învartească singure, foarte multa vreme, fără ca subiectul să şi le poata opri. Gradul patru de profunzime se caracterizează printr-un fenomen ciudat şi caracteristic, care a fost multă vreme socotit misterios: fenomenul zis “de raport”. Subiectul pierde contactul cu lumea exterioară şi nu rămâne în relaţie decât cu hipnotizatorul, pe care-l ascultă “orbeşte”. Nu-l aude decât pe el, nu ascultă de nimeni afară de dansul. Acest lucru a fost lămurit de-abia în zilele noastre, prin faptul că pe scoarta cerebrală inhibită se creează posibilitatea ca prin intermediul unui “punct de veghe”, condiţionat de vocea şi prezenţa hipnotizatorului, să se producă numai reacţiile şi răspunsurile care corespund exclusiv conţinutului sugestiei verbale. Subiectul poate fi însă pus în raport şi cu cei din jur, la ordinul hipnotizatorului, însă tot numai datorită acestui “punct de veghe”, format sub acţiunea sugestiei. Gradul cinci al hipnozei, numit şi “somnambulism uşor”, este caracterizat prin fenomenul deosebit de interesant al amneziei, al uitării relative, la trezire, a tot ce s-a petrecut în timpul hipnozei. Tot aici apare pregnant şi fenomenul extraordinar şi caracteristic al hipnozei: anestezia. Hipnotizatului i se pot înfige ace sub piele sau în muschi fără să simtă vreo durere, vreo senzaţie neplăcută. S-au putut face astfel extracţii dentare sau operaţii grele, bolnavul, în hipnoză, fiind complet anesteziat prin sugestie! În sfârşit, în gradul al şaselea, denumit “somnambulism profund”, apare pe deplin posibilitatea provocării halucinaţiilor şi a sugestiei post hipnotice. În această stare amnezia este completă, iar sugestibilitatea aproape totală. I se spune subiectului “ridică-te” şi el se ridică. “Du-te şi fă cutare şi cutare” şi el face întocmai. El face toate acestea cu ochii închişi sau deschisi, încât nici nu-ţi vine să crezi că de fapt el este cufundat într-un somn adânc. În aceasta stare, subiectului i se pot da sugestii posthipnotice. Hipnoza măreşte uneori acuitatea simţurilor. Dacă vi se arată la iuţeală o pagină dintr-o carte şi apoi vi se cere să reproduceţi ce era scris, bineînţeles nu veţi fi în stare. Şi totuşi, îndată ce vă veţi afla în hipnoză, o puteţi reproduce fidel, rând cu rând, ca şi cum cartea ar fi deschisă cu adevărat în faţa dvs.! Explicaţia este aceea că în stare de veghe creierul, în mod automat, a “fotografiat”, a înregistrat informaţia, pe care a îmagazinat-o în străfundurile memoriei, accesibilă numai în stare de somn hipnotic (de aceea victimele î-şi aduc mai bine amite în hipnoză, chipurile sau scena unde au fost agresaţi). În hipnoză, fiecare dobândeşte o memorie uneori prodigiosă. Graţie sugestiei hipnotice, s-a reuşit de multe ori să se întărească memoria unor distraţi.