Examenul sânilor (1)

Cancerul mamar este o problema de sanatate de care sunt afectate foarte multe femei. Si, pentru ca este mai bine sa previi decât sa tratezi, este recomandat sa îti faci un examen lunar al sânilor, pentru siguranta sau pentru depistarea în prima faza a unor eventuale probleme. Aceasta examinare o poti face singura sau, în cazul în care simti ca ceva nu este în regula sau exista persoane în familie care au avut astfel de probleme, este recomandat sa apelezi la examinarea si sfatul unui medic specialist.

Asaza-te în fata oglinzii tinând bratele pe lânga corp si priveste-ti sânii cu mare atentie. Fii atenta la orice fel de schimbare în marime, culoare sau textura a pielii. (acestea sunt câteva din semnele cancerului mamar inflamator).
Întinsa în pat, asaza sub bratul drept un prosop sau o pernuta si tine mâna stânga sub cap. Cu cele trei degete mijlocii ale mâinii stângi examineaza-ti sânul stâng. Începe cu mamelonul si continua palpând toata zona în cercuri.
Acorda atentie schimbarilor de orice fel aparute de la ultima examinare pâna la cea din momentul respectiv (delicatetea pielii, noduli, consistenta).
Apasa usor mamelonul si acorda atentie schimbarilor de culoare sau forma ale acestuia.
Dupa ce ti-ai examinat sânul, verifica si zona de la subrat (zona nodulilor limfatici).
Aceeasi procedura poate fi aplicata si în cada, stând culcata.

Atentie!
Examineaza-ti întregul sân si zona de la subrat. Daca observi anumite schimbari sau simti aparitia unor noduli, nu intra în panica: majoritatea acestora sunt formatiuni benigne sau chisturi.
Daca îti vei examina sânii în fiecare luna, te vei obisnui cu forma si textura acestora si îti vei da mai usor seama de eventualele schimbari.
Daca observi ceva ce nu ti se pare în regula, mergi la doctor! Tratamentul timpuriu este cea mai buna metoda de prevenire si vindecare a cancerului.

This entry was posted in bancuri si glume. Bookmark the permalink.

Comments are closed.