Cancerul mamar este o problema de sanatate de care sunt afectate foarte multe femei. Si, pentru ca se spune ca este mai bine sa previi decât sa tratezi, este recomandat sa îti faci un examen lunar al sânilor, pentru siguranta sau pentru depistarea în prima faza a unor eventuale probleme. Aceasta examinare o poti face singura sau, în cazul în care simti ca ceva nu este în regula sau exista persoane în familie care au avut astfel de probleme, este recomandat sa apelezi la examinarea si sfatul unui medic specialist.
Mamografia – îi poti supravietui
Sa recunoastem, de câte ori nu ne-am zis ca am face orice altceva decât sa mergem la ginecolog… Nici cu un examen de mamografie nu este prea usor din acest punct de vedere. Nu ca ar fi vorba de paranoia, dar stresul se joaca în voie cu noi. Si pe buna dreptate: cum sa fii relaxata când te pregatesti pentru un examen în urma caruia vei afla daca ai sau nu cancer la sân. Pentru cine nu are astfel de probleme, felicitari!
Pentru cele mai slabe de înger iata câteva sfaturi menite sa le ajute si sa îl ajute pe specialistul în mamografie sa rezolve de la prima sedinta aceasta problema.
Programarea pentru examenul de mamografie se face în primele doua saptamâni ale ciclului menstrual, când sânii sunt mai putin tensionati. Potrivit unor studii de specialitate, rezultatele mamografiei sunt mai exacte daca se fac în aceasta perioada.
Renunta la cafea si la alte produse care contin cafeina cu o saptamâna înainte de ziua în care trebuie sa mergi la doctor. Unii specialisti recomanda pacientelor lor sa ia vitamina E înainte de acest examen.
Ia un calmant pentru durere cu câteva ore înainte de efectuarea mamografiei.
Daca în timpul sedintei nu te simti confortabil, împartaseste acest lucru celui care îti face mamografia. Sânul este presat puternic de masina cu raze X tocmai pentru a se obtine un rezultat cât mai precis, dar aceasta nu înseamna ca pacientul trebuie supus la cazna si dureri fara sa se poata face nimic. Tehnologul care face examenul trebuie sa te faca sa te simti bine si sa poata, în acelasi timp, sa faca un examen eficient.