Prevenirea şi combaterea osteoporozei – tratamentul!

Alimentaţia în osteoporoză
         Această afecţiune apare pe fondul deficitului de hormon estrogen,
hormon care nu mai este secretat în cantităţi suficiente de ovare, care la
menopauză se atrofiază. În absenţa acestui hormon, la femei apar tulburări în
asimilarea şi fixarea calciului, fapt ce duce cu timpul la slăbirea oaselor,
care la investigaţiile radiologice arată nu ca o masă compactă, ci cu o anumită
porozitate, de unde şi numele de osteoporoză. S-a arătat însă că acest deficit
de hormon estrogen poate fi compensat de o alimentaţie reîntineritoare, menită
să relanseze activitatea hormonală. În această alimentaţie este esenţială
renunţarea la produsele toxice, iar aici, la loc de “frunte” se află carnea,
zahărul şi alimentele cu aditivi sintetici. Trebuie preparată aşa numita hrană
vie, pe bază de legume şi fructe proaspete, la care se adaugă cerealele
nedecorticate, seminţele oleaginoase şi leguminoasele. Mai mult, printre
alimentele reîntineritoare sunt multe care conţin chiar acest hormon estrogen,
în stare naturală. Iată câteva dintre ele:
         – măslinele negre consumate ca atare şi uleiul din masline, obţinut
prin presare la rece (poartă denumirea comercială de ulei extravirgin). Se
consumă din belsug, însă nepreparate termic (în salate).
         – germenii de grâu – sunt o adevarată sursă de hormoni naturali. Se
consumă 2-3 linguri pe stomacul gol, de obicei în combinaţie cu miere, pentru a
le da un gust mai plăcut. Pentru persoanele care în timpul regimului cu multe
crudităţi resimt acut senzaţia de foame este indicată şi adăugarea a câteva
linguriţe de nucă rasă la germenii de grâu cu miere.
         – lăptişorul de matcă – se iau 0,5-2 ml pe zi din acest produs apicol
extrem de puternic. La magazinele apicole specializate acest produs se găseşte
dizolvat în miere sau sub formă de drajeuri (aşa numitul lăptişor de matcă
liofilizat). O cură cu lăptişor de matcă se ţine două săptămâni, după care se
face o pauză de patru săptămâni.
         Alte alimente esenţiale pentru relansarea activităţii hormonale sunt:
rădăcina de ţelină crudă şi frunzele verzi de ţelină, soia boabe şi mai ales
germenii de soia, fulgii de ovaz, miezul de nucă, seminţele de floarea-soarelui
neprăjite, susanul pasta (aşa numita tahină) şi sub formă de seminţe neprăjite.
 
  Tinctura de mărar
(Un medicament redutabil în lupta cu osteoporoza)
         Seminţele şi florile unor plante aparent banale au nişte efecte
hormonale care i-au uimit pur şi simplu pe oamenii de ştiinţă. Seminţele de
ţelină, de pildă, au un efect extraordinar de stimulare a glandelor sexuale şi
suprarenale, în timp ce florile morcovului sunt un reglator
hipofizaro-gonadotrop excepţional. Seminţele de mărar au un efect estrogen
redutabil. Despre tinctura de mărar am mai vorbit în paginile noastre, ea având
efecte excepţionale şi în reglarea ciclului menstrual, dar şi în creşterea
sânilor şi combaterea hirsutismului (creşterea anormală a părului, în anumite
zone). Fara a avea un efect estrogen extrem de puternic, cum ar fi cel al
rădăcinii de lemn dulce, tinctura de seminte de mărar este foarte eficientă şi potrivită în tratamentul osteoporozei din mai multe motive:
         – este foarte uşor de administrat şi este asimilată imediat de către
organism.
         – este tolerată şi în cazul persoanelor cu predispoziţie spre afecţiuni
tumorale benigne sau maligne (spre deosebire de remediile cu efect estrogen
foarte puternic).
         – poate fi luată în cure de lunga durata, de ordinul lunilor – element
extrem de important în tratamentul osteoporozei, care este de regula de lungă
durată.
  Cum obţinem tinctura de mărar
         Tinctura se prepară din 20 de linguri de seminţe de mărar, care se
amestecă cu jumatate de litru de alcool alimentar de 70¡, după care se lasă la
macerat 8 zile şi se filtrează. Se trage în sticluţe mici, închise la culoare.
   

Cum se administrează tinctura de mărar
         Se ia 1 linguriţă de tinctură dizolvată în jumătate de pahar de apă, de
3-4 ori pe zi. Tratamentul durează minimum 6 luni.
 
Prevenirea cancerului

         Conform statisticilor OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), alături
de bolile cardiovasculare, cancerul mamar şi cel cu localizare genitală sunt
principalii inamici ai sănătăţii pentru femeile ajunse la vârsta a treia. În
ultimele două decenii, aceste forme de cancer au ajuns o adevarată obsesie,
multe femei recurgând în disperare de cauză la pilulele cu hormoni. Problema a
fost că aceste pilule nu au avut nici pe departe efectul scontat, ci uneori
chiar unul advers… Care ar fi atunci alternativa naturală la aceste pilule?
Răspunsul s-ar putea să fie contrariant, dar este singurul valabil: un stil de
viaţă sănătos şi echilibrat. Şi pentru a clarifica această sintagmă, vom defini
în continuare cele 7 puncte care trasează un stil de viaţă sănătos şi
echilibrat:
         1. Renunţaţi la cele două vicii majore: fumatul şi alcoolul. De ce este
pus pe primul loc acest îndemn? Pentru că, mai ales la această vârstă, se achită
“notele de plată” pentru aceşti doi inamici ai sănătăţii, prea puţin luaţi în
serios. Studiile arată, de pildă, că la femeile care fumează, riscul cancerului
mamar creşte cu 400%, iar al celui uterin cu aproape 300%. Cât despre alcool, el
este între altele marele inamic al sistemului imunitar, chiar şi dozele mici,
dar repetate, de alcool diminuând eficacitatea acestuia. Or, cele aproape 1000
de celule canceroase care se află în fiecare clipă în organismul oricărei fiinţe
umane nu pot fi ţinute sub control decât în condiţiile în care sistemul imunitar
funcţionează perfect.
         2. Faceţi controale periodice la medic. Un control o dată la 12 luni la
medicul de familie, care să vă dea atunci când este cazul o trimitere spre
instituţiile specializate, este absolut necesar pentru femeile care au depăşit
pragul vârstei de 50 de ani. Solicitaţi, de asemenea, consultul, imediat ce aţi
remarcat una sau mai multe simptome de genul: sângerari ale organelor genitale,
apariţia în zona sânului a unor formaţiuni (dureroase sau nu), scăderea în
greutate nejustificată, senzaţia de oboseală fără motiv aparent, umflarea
ganglionilor. La boala canceroasă tratată prin mijloace clasice sau naturiste în
faza incipientă şansele de vindecare se măresc cu un ordin de mărime
impresionant faţă de persoanele care ajung la tratament în fazele avansate.
         3. Asiguraţi-vă o funcţionare perfecta a colonului. În ultimele
decenii, au facut o mare vâlvă terapiile de vindecare a cancerului care se
bazează pur şi simplu pe curăţarea intestinului gros. Fie că este vorba de
clismele cu cafea ale regretatului doctor Gerson din SUA, despre cura de
purificare a colonului practicată de dr. Bernard Jensen şi prof. univ. John
Harvey Kellog de la Battle Creek Sanitarium din SUA sau de clismele cu muşeţel
din faimosul regim BG 1 al regretatului terapeut român Valeriu Popa, principiul
acestor metode este acelaşi: asiguraţi o evacuare perfectă a toxinelor pentru a
menţine sau a redobândi sănătatea organismului. Toate persoanele care nu au o
evacuare (un scaun) la 24 de ore, au nevoie de un tratament pentru remedierea
acestei situaţii. În magazinele de tip Plafar se găsesc nenumărate compoziţii de
ceaiuri laxative, care pot fi folosite cu succes pentru ameliorarea acestei
deficienţe. Pentru cazurile în care remediile clasice nu dau rezultatele
scontate sau nu sunt bine tolerate, am oferit într-unul din numerele trecute o
alternativă: tinctura de fructe de soc (acum se află în plin sezon de culegere),
care are un efect blând şi puternic în acelaşi timp. Găsiţi această tinctură
împreună cu modul de administrare la Plafarurile şi la magazinele naturiste din
ţară.
         4. Beneficiaţi de efectele cu totul speciale ale postului. În urmă cu
mulţi ani, când mi-am început ucenicia în medicina naturistă, am întâlnit un caz
care m-a impresionat în mod deosebit şi în urma căruia am rămas cu două
învăţături extrem de importante.  

       5. Adoptaţi o alimentaţie sănătoasă. Practic, nici nu mai este necesară
reluarea orientărilor în alimentaţie, care au fost suficient de mult detaliate,
atât în indicaţiile de la tratamentul osteoporozei, cât şi în cele de la
tratamentul celorlalte tulburări ale menopauzei, din numărul trecut. Singurul
element care trebuie punctat este extraordinara importanţă a renunţării la carne
şi la celelalte produse toxice pentru profilaxia şi combaterea cancerului.
         6. Faceţi cure periodice de dezintoxicare. Curele de dezintoxicare sunt
una dintre armele redutabile pe care natura ni le-a pus la dispoziţie pentru
lupta cu bolile de tot felul. Mai ales pentru omul modern, aceste cure sunt nu
un lux, ci o necesitate, poluarea din aer, apă, alimentaţie obligandu-ne să ne
despovărăm periodic organismul de toxine. În perioada de toamnă, consumul a 1-2
kilograme de struguri pe zi, a unui pahar de suc de morcov cu pătrunjel înainte
de fiecare masă, a salatelor de varză, ţelină sau ridichi este un mijloc pe cât
de simplu, pe atât de eficient de dezintoxicare înainte de venirea iernii. De-a
lungul timpului vom include şi pe viitor, mijloacele de purificare şi regenerare a organismului specifice fiecarui anotimp şi fiecarei perioade a anului.
         7. Asiguraţi-vă “supape” pentru stres. Este un imperativ pe care
oamenii de ştiinţă îl iau tot mai mult ţn serios, deşi omului zilelor noastre îi
este încă greu să creadă că angoasa, iritarea, mania, depresia, anxietatea sunt
mai periculoase, adesea, decât razele ultraviolete nefiltrate prin pătura de
ozon sau decât deşeurile radioactive împrăştiate în atmosferă de industria
nucleară. Deşi pot părea banale, prea simple şi prea accesibile, mersul regulat
în natură, bucuria apropierii de cei dragi, rugaciunea, tăcerea, scurtele
perioade de izolare, faptele caritabile facute din suflet sunt un sprijin real
pentru combaterea acestei boli atat de complexe, care este cancerul. Se pare că
nu razele cu cobalt, citostaticele sau alte pilule minune vor fi remediul magic
pentru combaterea cumplitei maladii, ci echilibrul sufletesc, asociat unui mod
de viaţă sănătos. Iar dacă vă îndoiţi încă de acest lucru, vă recomandăm să
recitiţi paginile revistei noastre sau să parcurgeţi materialul învecinat.

Posted in sfatul medicului | Comments Off on Prevenirea şi combaterea osteoporozei – tratamentul!

Superstiţii legate de sărbători

Vinerea Mare este ziua în care a fost crucificat Iisus şi multe superstiţii sunt legate de această zi, majoritatea referindu-se la pâinişoarele cu cruce. În Vinerea Mare, oamenii din Devon au spart bucăţi de ceramică cu credinţa că cioburile ascutiţe pot tăia, simbolic, trupul lui Iuda, trădătorul. În această zi nu se spală rufe, deoarece se crede că viaţa celui care spală aceste haine poate fi spălată odată cu rufele. Nici fierarii nu bat cuie în această zi, provenind tot de la simbolul crucificării.

Se spune că:
 …lumânarea cu care s-a mers la biserică de Inviere trebuie păstrată peste an. Se aprinde în timpul furtunilor, pentru a proteja casa de pagube.
 …în ziua crucii nu trebuie să mănânci fructe care conţin semnul crucii în interior: nuci, mere.
 …cel care moare în vinerea Pastelui, va ajunge direct în rai.
 …dacă te tunzi în vinerea Pastelui, nu vei avea dureri de cap tot anul.
 …aduce ghinion să porţi pantofi noi de Crăciun.
 …un cer senin de Crăciun anunţă un an roditor.
 …dacă bate vântul de Craciun, anunţă ghinion.
 …nu e bine ca între Crăciun şi Anul Nou să se tricoteze, să se coase, să se spele rufele.
 …acel obiect pe care îl ţii în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mână imediat după ora 12 va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ţii bani în mana, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita de mână, îţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână, va fi un an vesel.
 …dorinţa pusă la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să se împlinească.
 …e bine să ai pe masă de Craciun şi de Anul Nou crenguţe de vasc. Aduce noroc.
 …aduce ghinion dacă agăţi calendarul înainte ca noul an să înceapă.
 …aduce ghinion să întorci fila de calendar înainte ca ziua sau luna să se incheie.
 …aduce ghinion să intri în noul an fără nici un ban în buzunar, e bine să aveţi bani (mai ales noi) în fiecare portofel.
 …e bine să nu vă găsească anul nou cu datorii, altfel veţi avea datorii tot anul.
 …primul om care vă trece pragul în prima zi din noul an va influenţa tot anul. Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc.
 …prima persoană care va suna sau va bate la uşa în prima zi din noul an trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos.
 …nu trebuie să aruncaţi nimic din casă în prima zi de an nou, nici măcar gunoiul! E bine ca ceva sau cineva să vă intre în casă în prima zi din anul nou, nu să iasă!
 …faceţi ceva – cât de mic – care are legătura directă cu munca dv. în prima zi a noului an pentru a vă merge bine la serviciu tot anul.
 …nu spălaţi nimic în prima zi a noului an.
 …prima zi din noul an trebuie să vă găsească în curaţenie deplină, deci e bine ca înaintea anului nou să faceţi curăţenie şi în cele mai ascunse unghere.
 …îmbrăcaţi ceva nou pe 1 Ianuarie.
 …nu spargeţi nimic în prima zi a noului an.
 …nu plângeţi în prima zi a noului an.
 …faceţi mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele (clopoţei, petarde etc)
 …nu împrumutaţi bani şi nu faceţi datorii pe 1 ianuarie.
 …e semn rău să spargi ceva în noaptea de Anul Nou.
 …e semn rău dacă strănuţi în noaptea de Anul Nou.
 …aduce noroc să mănânci carne de porc sau linte de Anul Nou.
 …Anul Nou va fi luminos şi bun dacă se lasă o lampă sau o lumânare aprinsă până la ziuă.
 …în dimineaţa de 1 ianuarie se pun bani de argint în apa cu care se spală membrii familiei.
 …e bine să vă îmbrăcaţi în roşu în noaptea de Revelion.
 …nu înjuraţi şi nu folosiţi cuvinte urâte în ajun de An Nou.
 …lăsaţi uşa, geamul, dulapurile deschise în noaptea de Anul Nou.
 …ceea ce faci în ajun de An Nou vei face tot anul următor.
 …dacă faci baie în ziua de Crăciun, vei rămâne curat tot anul.
 …dacă mănânci mere în ajun de Crăciun, vei fi sănătos tot anul.
 …copiii născuţi de Crăciun sau de Anul Nou sunt norocoşi.

Posted in fenomene paranormale, semne, superstitii | Comments Off on Superstiţii legate de sărbători

Dieta hiperproteică

dieta_hiperproteica.jpg

Dieta se ţine timp de 2 săptămâni şi are meritul de a accelera metabolismul.
Recomandări:
• – Orice adaos de aliment în afara celor permise în cură (o bomboană, o gumă de mestecat, un biscuit, un pahar de bere sau vin) impune oprirea imediata a curei, fiindcă ea nu mai are nici un efect. Cura poate fi reluată abia peste 6 luni.
• – Dacă nu rezistaţi să ţineţi dieta mai mult de 6 zile (respectând corect prevederile alimentare), opriţi-vă şi reluaţi cura după 3 luni.
• – Pentru a putea respecta dieta prescrisă, evitaţi în cele 13 zile vizitele sau musafirii.
• – Dacă vă chinuie foamea, beţi apă, cel puţin 2 l/zi.
• – Salata verde cuprinsă în dietă trebuie să fie proaspată.
• – Codul (peştele) poate fi înlocuit cu păstrăv sau calcan.
• – Cafeaua nu poate fi înlocuită cu ceai sau invers.
• – Iaurtul natural este cel nepasteurizat, fără adaos de zahăr sau fructe.

Ziua 1 Luni 01-05-2006
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr
• – prânz: 2 ouă fierte tari + 400 g spanac + 1 roşie
• – cină: 200 g friptură de vac + 1 salată cu ulei şi zeamă de lămâie

Ziua 2
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr
• – prânz: 250 g şuncă + 1 cutie iaurt natural
• – cină: 200 g friptură de vacă + 1 salată cu ulei şi zeamă de lămâie

Ziua 3
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr + 1 felie pâine prăjită
• – prânz: 2 ouă fierte tari + 1 felie şuncă + 1 salată
• – cină: ţelină fiartă + 1 roşie + 1 fruct proaspăt (măr, pară, portocală)
Ziua 4
• mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr + 1 felie pâine prăjită
• prânz: 200 ml suc de portocale + 1 cutie iaurt natural
• cină: 1 ou fiert tare + 1 morcov ras + 250 g brânză de vaci
Ziua 5
• – mic-dejun: 1 morcov mare ras
• – prânz: 200 g cod fiert cu zeamă de lămâie + 1 linguriţă unt
• – cină: 200 g friptură de vacă + 1 ţelină rasă
Ziua 6
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr + 1 felie pâine prăjită
• – prânz: 2 ouă fierte tari + 1 morcov mare ras
• – cină: 1/2 pui + 1 salată cu ulei şi zeamă de lămâie
Ziua 7
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de ceai fără zahăr
• – prânz: nimic (bea multă apă, ajută!)
• – cină: 200 g cotlet de miel + 1 măr
Ziua 8
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr
• – prânz: 2 ouă fierte tari + 400 g spanac + 1 roşie
• – cină: 200 g friptură de vac + 1 salată cu ulei şi zeamă de lămâie
Ziua 9
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr
• – prânz: 250 g şuncă + 1 cutie iaurt natural
• – cină: 250 g friptură de vacă + 1 salată cu ulei şi zeamă de lămâie
Ziua 10
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr + 1 felie pâine prăjită
• – prânz: 2 ouă fierte tari + 1 felie şuncă + 1 salată
• – cină: 1 ţelină fiartă + 1 roşie + 1 fruct proaspăt (măr, pară, portocală)
Ziua 11
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr + 1 felie pâine prăjită
• – prânz: 200 ml suc de portocale + 1 cutie iaurt natural
• – cină: 1 ou fiert tare + 1 morcov ras + 250 g brânză de vaci
Ziua 12
• – mic-dejun: 1 morcov mare ras
• – prânz: 200 g cod fiert cu zeamă de lămâie + 1 linguriţă unt
• – cină: 250 g friptură de vacă + 1 ţelină rasă
Ziua 13
• – mic-dejun: 1 ceaşcă de cafea + 1 cub de zahăr + 1 felie pâine prăjită
• – prânz: 2 ouă fierte tari + 1 morcov mare ras
• – cină: 250 g pui + 1 salată cu ulei şi zeamă de lămâie.

Posted in cura de slabire, diete pentru slabit | Comments Off on Dieta hiperproteică

Semne. Superstiţii.

scara03-paranormal.jpg

Umbrela

Se spune că:

 …nu e bine să deschizi umbrela în casă. În vechile timpuri, oamenii foloseau umbrela numai pentru a se proteja de soare, dar acum umbrela este utilizată mai ales pentru a ne proteja împotriva ploii. Din cauză că umbrele au fost mai mult legate de simbolul soarelui şi din cauza formei lor circulare, asemănătoare soarelui, este de rău augur deschiderea unei umbrele într-un loc întunecat sau umbrit, cum ar fi în interiorul casei.

 …nu dărui cuiva o umbrelă, pentru că e un cadou cu ghinion.

 …nu aşezaţi umbrela pe masă sau pe pat, e semn rău.

 …e semn rău dacă umbrela îţi cade din mână pe podea

Scara

Se spune că:

 …nu trebuie să treci pe sub o scară, de orice fel ar fi ea, de zugrav, de bibliotecă, de lemn pentru urcat în copac… Dacă treci pe sub ea, pune-ţi o dorinţă când eşti sub scară.

 …niciodată nu trebuie să treci pe lânga oameni şi să-i depăşeşti în timp ce urci sau cobori o scară. De ce? O poveste din Geneza din Vechiul Testament vorbeşte despre Scara lui Iacob dintre cer şi pământ. Unii oameni cred că e de bun augur să urci o scăra, pentru că ar putea fi drumul spre Dumnezeu. A trece pe sub o astfel de scară reprezintă exact contrariul, dar dacă totuşi trebuie să treci pe sub scară, ar fi bine să-ţi tii degetele încrucişate pentru a alunga nenorocul. Dar, atenţie, trebuie să ţii degetele încrucişate până ce în cale îţi apare un câine, altfel ghinionul se va cuibari iar în calea ta.

 …dacă urci sau cobori o scară şi trebuie totuşi să treci pe lângă cineva şi să-l depăşeşti, poţi aplica aceeaşi reţetă a degetelor încrucişate pentru a evita nenorocirile.

 …dacă te impiedici pe scara asta poate însemna că în curând, în familia sau chiar în casa ta, va avea loc o căsătorie.

 …aduce ghinion să urci o scară cu număr par de trepte.

 …nu e bine să te întorci din drum când mergi pe scări sau să depăşeşti pe cineva care merge pe aceeaşi scară.

Oglinda

Se spune că:

 …spargerea unei oglinzi e un lucru ingrozitor, pentru că şapte ani de nenorociri se vor abate peste tine timp de 7 ani de acum încolo. Probabil, motivul vine din credinţa strămoşească privind faptul că sufletul omului sălăşluieşte în oglindă, şi odată spartă oglinda, şi sufletul omului este distrus, condamnându-l pe om la o moarte timpurie, fără a avea mai apoi şansa de a intra în rai. Există totuşi metode de a evita consecinţele catastrofale ale spargerii unei oglinzi? Desigur. Trebuie să culegi cu grijă toate cioburile şi să le arunci într-un râu. Doar aşa ghinionul va fi spălat.

 …fetele care îndeplinesc un anumit ritual îşi pot vedea sortitul în oglindă, iar familiile pot chema imaginile rudelor moarte.

 …aduce ghinion să-ţi vezi chipul într-o oglindă la lumina lumânărilor.

 …oglinzile trebuie acoperite cu ceva în timpul furtunilor pentru că se spune că atrag fulgerele.

 …dacă o oglindă cade şi se sparge, cineva din acea casă va muri curând.

 …e semn de ghinion să primeşti în dar o oglindă.

Posted in fenomene paranormale, semne, superstitii | Comments Off on Semne. Superstiţii.

Colesterolul – cum sa il controlam!

colesterol02.jpg

Colesterolul este o substanţă grasă sintetizată de organismul uman şi cel animal, fiind indispensabil pentru viaţă. Face parte din structura membranelor celulare din întregul corp şi este utilizat pentru sinteza de hormoni, vitamina D şi acizi biliari. 

Colesterolul începe să devină periculos atunci când este în exces. Surplusul de colesterol neutilizat de către corp începe să se depoziteze în peretele arterelor, formând plăcile de aterom, care cresc progresiv, îngustând lumenul vasului şi scăzând aportul de sânge la ţesuturi, generând ateromatoza. Mai mult, aceste plăci de aterom se pot fisura, rupe, cu apariţia complicaţiilor redutabile: infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral.

De unde provine colesterolul?
Ficatul sintetizează majoritatea colesterolului de care are nevoie organismul uman, dar există şi un aport de colesterol, deloc de neglijat, din alimentaţie, în special din grăsimile animale: carne grasă, viscere (ficat), slănină, untură, unt, gălbenuş de ou, brânzeturi grase. Excesul de colesterol din sânge (hipercolesterolemia) poate proveni dintr-o sinteza crescută de colesterol sau din alimentaţie.

Există un colesterol “bun” şi unul “rău”?
Colesterolul este transportat în sânge de mici particule proteice:
– unele mici şi usoare – LDL (low density lipoprotein) – aşa numitul colesterol “rîu” pentru că se depozitează pe pereţii vaselor de sânge, îngrosându-le şi îngustându-le calibrul, generând ateroscleroza;
– altele mari şi grele – HDL (high density lipoprotein) – aşa numitul colesterol “bun” ce acţionează prin găsirea şi recuperarea părţilor din LDL pe care le aduce din nou în ficat, având un efect protector vascular antiaterosclerotic.

Valorile normale ale colesterolului în sânge:
– Colestrol total: sub 200 mg/dl (sub 190 mg/dl la persoanele cu cardiopatie ischemică);
– HDL – colesterol: peste 45 mg/dl pentru bărbaţi şi peste 55 mg/dl pentru femei;
– LDL – colesterol: sub 150 mg/dl (sub 100 mg/dl la persoanele cu cardiopatie ischemică);
– Raportul LDL/HDL – colesterol: peste 5.
Colesterolul crescut din sânge este, la ora actuală, considerat “inamicul numărul unu” al sănătăţii. Reducerea concentraţiei colesterolului sanguin reprezintă baza profilaxiei bolilor cardio-vasculare, având o importanţă similară cu aceea a controlului terapeutic corect al hipertensiunii arteriale. Mijloacele folosite sunt:
– nemedicamentoase: dietă, cu reducerea grăsimilor animale, şi exerciţiul fizic regulat;
– medicamentoase: statinele, fibraţii, derivaţii de niacină, răşinele sechestrante de acizi biliari.

Grăsimi cât mai puţine
Dieta zilnică trebuie să conţină cantităţi reduse de grăsimi saturate, bogate în colesterol, cum sunt cele de origine animală.
Trebuie evitate carnea grasă, slănina, untura, organele (ficat, creier, rinichi), mezelurile, mai mult de două gălbenuşuri de ou pe săptămână, maionezele, cremele, dulciurile rafinate (ciocolata, îngheţata), untul, smântâna, frişca.
Sunt recomandate uleiurile vegetale (ulei de măsline, floarea-soarelui, soia), legume, fructe, cereale, produse lactate degresate. Cafeaua se recomandă a fi făcută la filtru, folosind filtru de hârtie, pentru a absorbi grăsimile nesaponificabile care se eliberează în timpul fierberii. Se poate consuma şi alcool, dar în cantitate moderată (30 g alcool pur pentru bărbaţi şi 20 g pentru femei, adică, două pahare de vin – de preferat vinul roşu, 500 ml bere sau 70 ml tărie). Atenţie: aceasta este doza pe săptămână, nu zilnică şi trebuie nu să coexiste alte boli la care alcoolul este contraindicat (hepatita, ciroza, pancreatita).

Jogging-ul, exerciţiile fizice scad colesterolul
Un studiu efectuat de Dr. Williams Kraus de la Universitatea americană Duke şi publicat în ultimul număr al revistei “New England Journal of Medicine” demonstrează că exerciţiile fizice, practicate în mod regulat, scad nivelul colesterolemiei. Conform rezultatelor, jogging-ul a determinat scăderile cele mai importante ale colesterolului. Specialiştii au descoperit că mersul zilnic pe jos, timp de o jumătate de ora, poate să scadă riscul de infarct miocardic cu 30 până la 40%, efectul datorându-se în special creşterii HDL-colesterolului.

Ce avem de făcut?
Să ne prezentăm la medic periodic (anual) pentru evaluarea stării de sănătate, inclusiv a spectrului lipidic (colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol, trigliceride) şi a prezenţei factorilor de risc cardiovascular (antecedente familiale, hipertensiune arterială, diabet zaharat, obezitate, fumat) pentru a interveni cât mai precoce în profilaxia şi/sau tratamentul aterosclerozei.
Pentru pacienţii asimptomatici, fără afectare cardio-vasculară dovedită, tratamentul hipercolesterolemiei se începe cu dieta şi exerciţiu fizic regulat timp de trei luni de zile, după care se face evaluarea spectrului lipidic. Dacă nivelul colesterolului se menţine ridicat, şi în special LDL-colesterolul este de peste 160 mg/dl, se recomandă tratament medicamentos, sub supravegherea medicului specialist, asociat dietei şi exercitiului fizic regulat. Aceasta este profilaxia primară a cardiopatiei ischemice.
Pentru pacienţii cu cardiopatie ischemică dovedită se recomandă de la început tratament medicamentos cu statine, care au, pe lângă efectul hipocolesterolemiant, şi efect propriu de regresie morfologică semnificativă a leziunilor de ateroscleroză (cuantificabilă prin angiografie sau ultrasonografie) şi stabilizare a plăcilor de aterom.

Posted in sfatul medicului | Comments Off on Colesterolul – cum sa il controlam!

Combate durerea de cap – Migrena!

durerea-de-cap-sf-dr.jpg

Problemele de la serviciu sau de acasă îţi dau de multe ori bătăi de cap, la figurat, dar mai ales, la propriu. Nu te lăsa doborât de durere şi luptă cu migrenele pe care le ai.
Pentru a fi sigur ca nu vei mai avea probleme cu durerile de cap, cere părerea unui medic şi ia în calcul câteva din sfaturile noastre:
Să dormi zilnic exact atât cât ai nevoie. Lipsa somnului poate provoca dureri de cap.
Să iei un supliment de vitamine care să includă vitamina B şi antioxidanţi.
Să eviţi stresul. Acesta este considerat sursa principală a durerilor de cap.
Nu este indicat:
Să stai prea mult fără să mănânci sau să bei lichide. Nivelul scăzut de zahăr din sânge şi dezhidratarea organismului provoacă dureri de cap.
Să consumi exccesiv condimente şi alimente conservate, în special dacă ele conţin nitriţi si sulfaţi. Majoritatea vinurilor şi fructele uscate sau conservate conţin sulfaţi. Preferă fructele şi legumele naturale. Evită: meniurile
fast-food, mezelurile şi mâncarea chinezească.
Să mănânci alimente care au coloranţi sau îndulcitori artificiali. Fii rezervată faţă de tot ce înseamnă “light”.
Să mănânci murături, maioneză, muştar sau ketchup.
Să bei băuturi alcoolice.

În plus, există şi câteva tehnici care te vor ajuta să scapi de migrene în 10 secunde. Acestea se bazează pe conştientizarea factorilor de stres şi felul în care ei acţionează asupra muşchilor capului. Când te enervezi, spre exemplu, îţi încordezi muşchii de la nivelul capului sau scrâşneşti din dinţi.

Relaxează-ţi maxilarul (deschide şi închide gura de câteva ori având vârful limbii lipit de cerul gurii).
Mişcă-ţi urechile încordându-ţi muşchii de la nivelul tâmplelor şi maxilarului.
Odihneşte-ţi gâtul cu câteva mişcări de îndoire şi răsucire a capului.
Masează-ţi cu ambele mâini tâmplele, sprâncenele şi apasă cu blândeţe pe ochi până simţi că vezi steluţe.
Relaxează-ţi ochii – priveşte în colţul drept sus, jos, apoi în colţul stâng.
Pentru a completa aceste tehnici de relaxare, îţi propunem şi un meniu contra durerilor de cap:

Micul dejun
fără sucuri de mere, pere sau piersici
lapte cu cereale sau lapte de soia
ceai verde cu rol de detoxifiere a organismului

omletă cu pătrunjel sau leuştean
pâine de secară
ceai verde
lămâie

pâine prăjită
mere coapte
suc natural
ceai verde

Prânzul
brânză de burduf
fructe proaspete
ceai verde

supă de pui
salată combinată de vară

salată de ton cu pâine de secară si cu leuştean
morcovi
shake de căpşuni

Cina
paste cu broccoli şi usturoi
salată de fructe proaspete

peşte (somon sau ton)
cartofi copţi

carne de porc la grătar
ciuperci cu salată verde
orez cu lapte si scorţişoară

Posted in sfatul medicului | Comments Off on Combate durerea de cap – Migrena!

Cura cu masline

maslina092.jpg

Originar din Asia, măslinul este cultivat în prezent în sudul Europei. În antichitatea greacă, după o baie rece, pielea se fricţiona cu ulei de măsline, pentru a se reîncălzi şi a i se asigura supleţea.

Indicaţii
Măslina este bogată în săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, sulf, fier, calciu, cupru şi mangan), precum şi în vitaminele A si D (vitamina antirahitică).
În ţările mediteraneene, unde se consumă mult ulei de măsline, mortalitatea prin boli cardiovasculare este mai scăzută decât în alte zone. Uleiul de măsline conţine 80% acid gras mononesaturat. Este substanţa grasă cel mai uşor digerabilă, mai digerabilă decât uleiul de floarea-soarelui şi decât untul. Din măslinele negre (fructele coapte) se extrage uleiul, iar cele verzi sunt destinate conservelor.

Singurul ulei de măsline eficient este cel extras prin procedeul de presare la rece, fără a folosi solvenţi chimici.
Un ulei rafinat este un aliment fără viaţă, care a fost supus la 16 operaţii, şi căruia, înainte de a ajunge la consumatori, i s-au adăugat substanţe chimice (sodă caustică, hexan, dioxid de clor).
Un ulei de măsline extras din prima presare la rece este obţinut prin doar 6 operaţii, fără încălzire şi fără a folosi vreun produs industrial. Este un ulei sută la sută natural, care îşi păstrează toate calităţile. Acesta este uleiul care trebuie consumat, chiar dacă preţul său este ceva mai ridicat.
Gospodinele care preferă uleiul de măsline altor uleiuri sunt foarte inspirate, pentru că acesta este, fără îndoială, unul din cele mai bune uleiuri de masă. El râncezeşte greu şi, chiar încălzit la 200°, exercită o acţiune benefică asupra funcţiei biliare şi o acţiune echilibrantă asupra creşterii osoase.

Uleiul de măsline contribuie la dizolvarea calculilor biliari, la eliminarea materiilor fecale şi la diminuarea hiperacidităţii gastrice. Totodată, este foarte indicat şi celor cu insuficienţă hepatică. Ca aliment complementar, el este recomandat diabeticilor.

Pentru femeile la menopauză, aceasta substanta grasă este si cel mai bun mijloc de a preveni osteoporoza. Prepararea salatelor constituie o bună ocazie de a folosi uleiul de măsline (obţinut prin presare la rece), putându-se face o cură.

Pentru eliminarea sedimentului şi calculilor biliari: o lingură de ulei de măsline la care s-a adaugat puţin suc de lămâie luată dimineaţa, pe stomacul gol.

Pentru colici nefritice: un pahar cu ulei de măsline, luat cu linguriţa în momentul crizei, până la încetarea durerilor.

Pentru constipaţie: una sau două linguri, dimineaţa, pe stomacul gol, timp de mai multe zile.

Frunzele de măslin contribuie la scăderea azotemiei şi la creşterea diurezei. Ele se dovedesc deosebit de utile şi împotriva palpitaţiilor şi aritmiei cardiace.
Pentru tratarea acestor boli cu frunze de maslin, iată două reteţe foarte cunoscute:
1. Se lasă 25 g de frunze uscate în 500 ml de apă, timp de o jumătate de zi. Lichidul obţinut se încălzeşte până la fierbere. Se lasă să infuzeze 20 de minute şi se bea între mese.
2. Se pun 35 g de frunze în 750 ml de apă. Se încălzeşte până la fierbere. Se lasă să infuzeze timp de zece minute. Se bea între mese.
Aceste două preparate pot fi consumate săptămâni întregi, fără ca eficienţa lor sa scadă. În afara scaunelor diareice la unele persoane, tratamentul nu are alte efecte secundare.
Datorită continuţului său de clorofilă, frunza de măslin poate fi folosită preventiv împotriva aterosclerozei.

Uz extern
Dureri, reumatism, entorse, căzături: se pun 100 g de flori de muşeţel,
într-un litru de ulei de măsline (obţinut prin presare la rece). Se încălzeşte totul pe abur timp de două ore. Se amestecă din când în când. Se foloseşte sub formă de frecţie, masându-se locul dureros.

O altă reţetă, cu usturoi: se pun 1-2 căţei de usturoi ras pe răzătoare, în 200 ml de ulei de măsline. Se lasă la macerat o jumătate de zi. Se fricţionează zona dureroasă.

Ten uscat: se toacă mărunt pulpa unui avocado, se amestecă cu ulei de măsline. Se aplică pe faţă sub formă de mască. Se lasă zece minute, după care se clăteşte cu apă minerală sau necalcaroasă.

Piele crăpată: se face o pastă dintr-o lingură de ulei de măsline şi o rondelă de banană (groasă de 1 cm.). Se amestecă cu grijă, se ţine pe abur până devine calduţă, apoi se aplică.

Posted in cura de slabire, diete pentru slabit | Comments Off on Cura cu masline

Erick Elias – travestit?

erick2-1024.jpg

Fermecătorul Antonio din „Trupul dorit” a suferit o schimbare de imagine definitorie. Şi se pare că schimbarea îi prieşte.

În trupul unei femei
Deşi nu aţi crede, persoana care se ascunde sub diva din imagine nu este alta decât celebrul Antonio din „Trupul dorit”. Dar vestea nu trebuie să vă îngrijoreze foarte mult, deoarece Lulu, extraordinara femeie în care s-a transformat Erick Elias nu este decât fructul exigenţelor unui scenariu. În ciuda tuturor acestor transformări, Erick Elias continuă să fie acelaşi fermecător latino-lover care a făcut multe cuceriri în rândul publicului feminin. Devine, totuşi, necesar să recunoaştem că penele şi tocurile îi vin ca o „mănuşă”.

„Decizii”
„Decizii” este titlul celei mai recente telenovele în care Erick Elias îl interpretează pe Ignacio. Acesta este un poliţist fără experienţă căruia i se repartizează un caz în care trebuie să ia înfăţişarea unui travestit. „La început – declară Erick – Ignatio nu reuşeşte sub nicio formă să rezolve cazul, dar deghizarea pe care o adoptă îl ajută în mod clar să descopere criminalul.” Ca şi în „Trupul dorit”, în „Decizii” Erick Elias este aceeaşi persoană, însă sub altă înfăţişare. De această dată actorul va trebui să joace rolul a două personaje: poliţistul şi Lulu. „Nu credeam că va fi atât de complicat. Nu numai că a trebuit să port tocuri, dar am fost nevoit să şi dansez pe ele. Imediat după aceea, în top a urmat machiajul. Of! Există atâtea chestii pe care ţi le întind pe faţă. Chiar şi aşa, m-a amuzat foarte tare faptul că nu m-am recunoscut când m-am privit în oglindă.”

„Mă consider norocos”
Ca şi Demi Moore în „Striptease”, Erick Elias a fost pregătit pentru acest rol numai de profesionişti. Actorul este foarte mulţumit că a beneficiat de experienţa unor persoane pentru care dansul este chiar un mod de viaţă. „Mă consider norocos pentru că am lucrat cu oameni autentici, cum ar fi Mari Trini, un cunoscut travestit din Miami. El şi partenerii săi din spectacol au participat la filmări şi m-au ajutat foarte mult la scenele de gen.” Erick afirmă că „profesorii” săi nu l-au învăţat numai cum să danseze, ci şi cum să meargă pe tocuri, cum să se mişte, până şi cum să vorbească: „Mari mi-a spus că ar trebui să mă relaxez; adevărul este că eram cam tensionat în ceea ce priveşte interpretarea rolului de travestit.”

Vedeta spectacolului
Lucrurile au mers însă ca unse, am putea spune. Erick a rămas în final numai cu amintirile frumoase şi cu o experienţă bogată: „Mari şi prietenii săi s-au cam amuzat pe seama mea. Aşa că au decis că ar trebui să mă invite să particip la show-ul lor în clubul Sugar din Miami. Ceea ce am şi făcut. Mi-am dat seama atunci că ce fac oamenii aceştia este o artă. Travestiţii sunt foarte exigenţi pentru ca spectacolul să iasă perfect.” Cel mai dureros moment pentru Erick a fost epilarea pe piept. Cu ceară: „A fost pentru prima dată în viaţa mea şi, cu siguranţă, şi pentru ultima dată. Am urlat ca din gură de şarpe.”
„Rămân bărbat!”
Întrebat dacă nu cumva rolul din „Decizii” i-a dat idei referitoare la orientarea sa sexuală, Erick Elias a răspuns cu aplomb: „Cred că şi dacă aş fi avut vreun dubiu până acum, de azi înainte sunt hotărât, rămân bărbat!”

Posted in telenovele | Comments Off on Erick Elias – travestit?

Cynthia Klitbo a refuzat rolul protagonistei din “Cântec de iubire”

cynthia-klitbo-5.jpg

Aşa că, Cynthia a decis să rămână doar în spatele camerelor de filmat, ca regizor al telenovelei de pe „Acasă”.

Rolul ticăloasei
Cu siguranţă că o recunoaşteţi pe Cynthia Klitbo din telenovela „Peregrina”, telenovelă în care joacă rolul negativ, cel al lui Abigail, amanta lui Anibal. Cynthia nu se află la primul rol de acest gen. Actriţa latino-americană şi-a construit întreaga sa carieră ca personaj negativ. Când s-a pus, însă, problema ca Cynthia să joace un rol pozitiv, pe cel al Mariei Hipolita Diaz, aceasta a refuzat categoric: „Sinceră să fiu, nu vreau să-mi stric imaginea. Lumea mă ştie drept ticăloasă şi asta voi rămâne… În film, bineînţeles.”

„Nu îmi place să fiu ignorată!”
Deşi actriţa afirmă că rămâne ticăloasă doar în film, se pare că acest rol i se potriveşte de minune şi în viaţa reală. Rămânând în spatele camerelor de filmat ale telenovelei „Cântec de iubire”, regizorul Cynthia Klitbo a făcut furori şi cu această ocazie. După ce s-a certat cu producătorii şi cu scenariştii, Cynthia a demisionat cu surle şi trâmbiţe şi din „rolul” de regizor. Din ce cauză? „Am o viziune total diferită asupra telenovelei – spune Cynthia. Am studiat foarte bine scenariul şi nu cred că lucrurile ar trebui să urmeze această cale. Chiar dacă sunt regizor pentru prima dată, am o experienţă vastă în ceea ce priveşte filmul. Nu îmi place să mi se conteste ideile şi mai mult decât atât, nu îmiplace să fiu ignorată!”

Cine este tatăl copilului?
Cea mai celebră „ticăloasă” a Americii Latine nu doreşte să vorbească despre tatăl copilului ei. Actriţa, care era însărcinată în timpul filmărilor la „Peregrina”, a afirmat că este încă supărată pe iubitul său pentru că a renunţat prea repede la ideea de a avea un fiu împreună: „Când a aflat, iniţail, că nu putem avea copii, Juan s-a gândit imediat la adopţie. Nu a vrut să mai încercăm. Aşa că, deocamdată, nu prea am chef să vorbesc despre el.” Se pare, totuşi, că cei doi au avut neînţelegeri din cauza faptului că actorul Juan Soler nu ar fi crezut că nou-născutul este al lui. În sprijinul acestei idei vine chiar afirmaţia lui Juan: „Copil, eu? Nu prea cred!”
Şi mamă şi tată
Întrebată dacă se va împăca vreodată cu Juan Soler, Cynthia a răspuns că nu are nevoie de un bărbat în viaţa ei pentru a-şi creşte copilul. „Voi fi şi mamă şi tată pentru copilul meu!” Cynthia doreşte ca fiul său să aibă o viaţă cât se poate de sănătoasă. Actriţa, care şi-a născut fiul puţin după ce a împlinit vârsta de 39 de ani a cumpărat de curând un bungalow pe o insulă izolată, departe de lumea dezlănţuită, unde nu se poate ajunge decât cu barca. „Vreau ca fiul meu să poată respira, din momentul în care s-a născut, într-o lume magică şi naturală.” Mulţi spun că, de fapt, Cynthia nu a vrut decât să se izoleze de gura lumii care o acuză că l-ar fi părăsit pe Juan Soler, chiar dacă acesta se pare că şi-a acceptat copilul şi doreşte să se împace cu Cyn. Să sperăm că Cynthia îşi va găsi liniştea sufletească indiferent dacă există sau nu un bărbat în viaţa ei. Şi aceasta, fără să mai joace rolul ticăloasei.

Posted in telenovele | Comments Off on Cynthia Klitbo a refuzat rolul protagonistei din “Cântec de iubire”

Karyme Lozano refuzată de Cristian de la Fuente

karyme-lozano2.jpg

Într-un interviu recent, Karyme Lozano afirma cu seninătate că s-au făcut speculaţii despre relaţia cu partenerul său din telenovela „Visuri fără preţ”, actorul Cristian de la Fuente: ”Avem o relaţie strict profesională. Nu există nimic între noi!”

Cu inima frântă
Şi totuşi, zvonurile referitoare la idila dintre cei doi parteneri de film conţin un sâmbure de adevăr. Afirmaţiile făcute de Karyme Lozano sunt cât se poate de reale. Însă nu în totalitate. Nimic nu s-a întâmplat între Cristian şi Karyme, şi aceasta, nu pentru că nu ar fi fost create condiţiile ideale pentru o poveste de dragoste, ci că d-l de la Fuente pur şi simplu a refuzat avansurile făcute de Karyme. Astfel, se pare că d-na Lozano s-a simţit îndreptăţită să infirme orice relaţie cu protagonistul din „Vise fără preţ”.

A izbucnit în lacrimi
Ceea ce demonstrează fără tăgadă pasiunea apropiată de obsesie pe care Karyme Lozano a făcut-o pentru Cristian este un incident care a avut loc chiar pe platourile de filmare. Surse apropiate au relatat cum frumoasa actriţă a reacţionat isteric atunci când l-a văzut pe Cristian de la Fuente stând de vorbă cu Carmen Daysi, interpreta unui rol episodic din telenovelă. Gurile rele spun că protagonista din „Visuri fără preţ” ar fi început să cânte dintr-o dată „M-ai rănit”, după care, fără nici un motiv aparent, a ibucnit în lacrimi.

Cel puţin în film…
În telenovelă, care se desfăşoară în peisajul exotic din Miami, Karyme împarte rolul principal cu cel care a respins-o. Se pare că cel puţin în film Karyme îşi trăieşte visul. În cea mai mare parte a serialului cei doi se regăsesc în scene fierbinţi de amor şi îşi fac declaraţii pasionale. Cine ar fi crezut că, de fapt, lucrurile sunt chiar pe dos? Tocmai aceste scene sunt cele care au declanşat zvonurile în legătură cu iubirea dintre protagonişti. Este foarte posibil ca aceleaşi scene să fi fost de vină pentru obsesia lui Karyme pentru Cristian.

Reacţii
Confruntată cu această nouă versiune a tristei poveşti de dragoste în care este cu siguranţă implicată, actriţa de origine mexicană a refuzat să facă vreun comentariu. Când Karyme a fost întrebată de ce a izbucnit în lacrimi, a răspuns că şi-a adus aminte de un moment dureros din viaţa sa: „Nu pot să cred că am avut aşa o reacţie. Nu sunt genul de femeie care să cedeze atât de uşor sentimentelor. Cred că este vorba doar de oboseala acumulată de-a lungul filmărilor.”

Există totuşi cineva…
Deşi povestea nu s-a desfăşurat aşa cum Karyme ar fi dorit, se pare că frumoasa actriţă de telenovele nu este, totuşi, singură: „În acest moment nu sunt împreună cu nimeni. Sunt singură-singurică, dar liniştită. Îndrăgostită? Sunt şi voi fi întotdeauna de fiica mea Ángela.”

Posted in telenovele | Comments Off on Karyme Lozano refuzată de Cristian de la Fuente

Eduardo Capetillo

eduardocapetillo101.jpg

 „Africa Zavala este o femeie atrăgătoare şi interesantă… Dar eu nu am ochi decât pentru soţia mea…”

Dragoste la prima vedere
Nu se putea ca tocmai Eduardo Capetillo, partenerul peregrinei Africa Zavala din telenovela de pe Acasă să nu-şi iniţieze cariera ca un adevărat trubadur. Eduardo şi-a început peregrinarea prin lumea vedetelor ca muzician. După câteva succese pasagere, Eduardo Capetillo şi-a descoperit adevărata vocaţie, cea de actor, odată cu telenovela „Să ajungi la stele”. Încă de pe atunci, puţini au fost cei care au apucat să-şi vadă idolul burlac, deoarece Eduardo s-a îndrăgostit până peste cap de una dintre actiţele din film, frumoasa divă Bibi Gaytán: „ Cu Bibi a fost dragoste la prima vedere; din momentul în care am întâlnit-o mi-am dat seama că ea este iubirea vieţii mele, mă simţeam vrăjit de fiecare dată când o vedeam, îmi plăcea să o admir cum merge, cum vorbeşte, cum se mişcă, îi sorbeam fiecare gest. Deşi nu intenţionam să mă căsătoresc, mi-am dat seama că am întâlnit-o pe femeia vieţii mele. Ne întâlneam zi de zi, iar după o vreme, am început să văd lucrurile cu alţi ochi. Pentru noi nu mai exista o altă cale… Aşa că ne-am căsătorit. Dacă cineva mi-ar fi spus cu câteva luni înainte că mă voi însura, aş fi crezut că-şi bate joc de mine.”

Mereu îndrăgostit
Cine ar fi crezut că celebrul Sergio din telenovela „Marimar” este, de fapt un tată şi un soţ dedicat? Cine ar fi rezistat farmecelor divinei Thalia? Se pare că viaţa lui Eduardo este cu totul alta decât fanii şi-o închipuie. În toate interviruile pe care le dă, carismaticul mexican nu face decât să vorbească despre familia sa: „Nu aş fi crezut că mariajul înseamnă, de fapt, o explorare mai profundă a lumii. Am descoperit că Bibi este o femeie minunată care îmi respectă spaţiul personal, care mă susţine necondiţionat în tot ceea ce fac. Cred că acesta este lucrul care m-a convins să mă căsătoresc. Este o femeie nemaipomenită! Acum suntem cum nu se poate mai fericiţi împreună cu cei trei copii ai noştri. Fiecare clipă pe care o petrecem împreună pare a fi cea dintâi. O iubesc din ce în ce mai mult în fiecare zi!”

Eduardo şi Africa Zavala
După o lungă perioadă de peregrinări prin însorita Spanie, Eduardo Capetillo s-a întors în Mexic unde îl aştepta o nouă provocare; şi aceasta în persoana actriţei Africa Zavala din ultima sa telenovelă, „Peregrina”. În prezent, Eduardo interpretează două personaje: pe Anibal şi pe Rodolfo. Nu atât complexitatea dublului rol al actorului este fascinantă în ochii privitorului, ci modalitatea în care omul Eduardo Capetillo reuşeşte să facă faţă stuaţiei. El însuşi afirmă: „Nu îndrăznesc să-i judec pe ceilalţi din respect, Africa, însă, mă face să cred că nu există actriţă mai bună decât ea. Africa este foarte carismatică şi senzuală, o femeie interesantă şi atrăgătoare. Nu cred că există bărbat care să nu o dorească.”
Dar lumea vorbeşte. Cu aceleaşi cuvinte, cu aceeaşi pasiune se referea acum câţiva ani Eduardo la Bibi Gaytán. Ce l-ar împiedica acum să simtă la fel şi pentru frumoasa peregrină? Întrebat dacă vede în Africa Zavala ceea ce a văzut cândva în Bibi, Capetillo nu a ezitat să răspundă: „Nu am ochi decât pentru soţia mea.”

Posted in telenovele | Comments Off on Eduardo Capetillo

Christian de la Fuente –Visurile nu au preţ

cristian-de-la-fuente10.jpg

Cu siguranţă că v-aţi îndrăgostit la prima vedere de protagonistul ultimei telenovele de pe „Acasă”, „Visuri fără preţ” („Sonar no cuesta nada”). Tânărul moştenitor trăieşte cu pasiune o iubire fără chip, căci se îndrăgosteşte de singura femeie care îl părăseşte atunci când se aştepta mai puţin.

Cristian de la Fuente şi Salma Hayek
La numai 28 de ani, chilianul debuta în cariera de actor nicăieri altundeva decât la Hollywood. Povestea lui începe cu show-ul de televiziune „Unchiul meu şi cu mine”(“Mi tío y yo”). Se pare că de la Fuente a făcut ca într-o seară să o aibă ca invitată pe nimeni alta, decât pe Salma Hayek.  Actriţa a venit însoţită de doi dintre producătorii săi, care nu au ezitat să-i propună lui Cristian – şi aceasta chiar în timpul emisiei – un rol la Hollywood. Răspunsul vedetei nu a întârziat: „Este ca şi cum mi-ai propune să devin milionar!”

 Cristian de la Fuente şi Slivester Stallone
Succesul a venit aproape imediat. Primul său rol din cetatea filmului l-a interpretat alături de Silvester Stallone. „Driven” a depăşit în prima sa săptămână de difuzare încasările obţinute de „Jurnalul lui Bridget Jones”. Cristian nu a fost ales întâmplător să joace în postura de pilot de curse. D-l de la Fuente a fost pilot al Forţelor Aeriene Chiliene! Întrebat cum este să îl ai ca partener chiar pe notoriul Sly, Cristian a răspuns: „Tot timpul îmi venea să-i spun Rocky! Este unul dintre eroii copilăriei mele! M-am simţit copleşit!”

Noul Antonio Banderas
Cristian de la Fuente este cea mai mare tânără speranţă a Americii Latine. Mulţi văd în el un nou Antonio Banderas. Cristian este, se pare, fiul pe care orice mamă şi-ar dori să-l aibă. După peregrinarea pe la Hollywood, actorul chilian se întoarce acasă pentru a fi alături de soţia sa, Angelica Castro, şi de fiica lor, Laura Isabel. Superstarul care a jucat alături de nume precum John Travolta sau Samuel L. Jackson se întoarce la rădăcini. De data aceasta, Cristian de la Fuente joacă în telenovela „Sonar no cuesta nada”. „Dintotdeauna mi-am dorit să fiu actor de telenovelă. Nu cred că un actor se poate considera latino până când nu joacă rolul unui bărbat fermecător într-o telenovelă.”

Este de-abia începutul
Pentru Cristian a visa nu a costat chiar nimic. Dimpotrivă, toate visurile pe care le-a avut s-au împlinit. Are o familie fericită, a debutat alături de Silvester Stallone şi acum joacă rolul vieţii sale în „Visuri fără preţ”. Lucrurile nu se sfărşesc, însă, aici. Pentru Cristian  acesta este de-abia începutul. După încheierea filmărilor la telenovela de pe „Acasă”, starul chilian va juca în varianta latino a serialului de televiziune „Starsky şi Hutch”.

Şi pentru că, întradevăr, visurile nu au preţ, vom visa şi noi, alături de Cristian,visul unei iubiri împlinite în telenovela „Sonar no cuesta nada”.

Posted in telenovele | Comments Off on Christian de la Fuente –Visurile nu au preţ

Christian Meier – „Este imposibil să te prefaci în faţa camerelor de filmat.”

christian03.jpg

L-aţi recunoscut, desigur pe Santos Torreabla din telenovela de pe Acasă, „La Tormenta”. Celebrul actor peruvian Christian Meier,  de altfel un sex-simbol consacrat al Americii Latine, jură cu mâna pe inimă că un sărut nu poate fi „prefabricat”. Şi aceasta, nici măcar atunci când este vorba de un rol într-un film.

Sărutări „ca-n filme”
Christian se declară un actor profesionist: „Încerc să mă identific cu fiecare personaj pe care îl intepretez. Cred că aşa ar trebui să facă orice profesionist.” Adevărul nu poate fi probat decât de filmele pe care acesta le-a făcut. Îl ştiţi, desigur, din „Luz Maria”, „Luna” sau „Luciana şi Nicolas”. L-aţi văzut sărutând femei precum Barbara Mori, Ana Colchero sau Natalia Streignard. Dacă vreţi să ştiţi, însă, care este secretul succesului său, nu trebuie să căutaţi prea departe: Christian pur şi simplu nu se preface. „ Sărutul nu este o chestie care se poate truca; e o prostie să spui că un sărut în faţa camerelor nu reprezintă decât un fals!” – afirma recent actorul. Întrebat pe cine îi place să sărute mai cu foc, d-l Meier a răspuns: pe soţia mea, Marisol.

Cum rămâne cu Natalia?
Cât despre partenera sa din „La Tormenta”, Christian spune că, până acum, nu a întâlnit pe nimeni cu care să lucreze mai bine. „Există o simbioză perfectă între mine şi Natalia, un acord total. Are o gură foarte senzuală care cere întruna să fie sărutată.” Se pare, totuşi, că şi rolul de bărbat dintr-o bucată ce respiră din toţi porii sănătate, virilitate, dar şi vulnerabilitate, îl avantajează pe Christian Meier: „Îmi place la nebunie de Santos Torrealba. Mă reprezintă. Deşi sunt născut şi crescut la oraş, Santos m-a ajutat să mă redescopăr.”

Christian Meier în rol de homosexual
Cu câţiva ani în urmă, pe când încă se mai ocupa şi cu muzica, Christian Meier a interpretat rolul unui tânăr homosexual neînţeles în telenovela „Să nu spui nimănui” („No se lo Digas a Nadie”). Ceea ce i s-a părut cel mai greu a fost să pară homo, fără să o exprime prin gesturi şi mişcări evidente. „Este o muncă foarte minuţioasă – afirmă actorul – nu mă aşteptam să fie atât de complicat. Nu a trebuit să înving doar complexitatea rolului, ci şi opinia publică. Oamenii nu acceptă cu uşurinţă faptul că există şi persoane altfel decât ei.” Când a fost, însă, întrebat dacă s-a simţit vreodată atras de vreun bărbat, Christian s-a cam grăbit să răspundă: „Nu, nu, niciodată!”
Marisol, întodeauna alături
Între timp, Christian s-a căsătorit cu Marisol Aguirre, împreună cu care are trei copii, pe Stefano, Taira şi Gia. Nici măcar filmările pentru „La Tormenta”, care se desfăşoară în Columbia, nu au reuşit să-l ţină pe sex-simbolul peruvian departe de familia sa. Christian Meier şi-a adus soţia şi fiii aici, pentru a-i fi alături, în continuare, la bine şi la rău: „Nu pot renunţa la familia mea. Nimic, nici măcar succesul, nu este mai important decât Marisol şi îngeraşii noştri.”

Posted in telenovele | Comments Off on Christian Meier – „Este imposibil să te prefaci în faţa camerelor de filmat.”

Greapfrutul

cura-greapfruit-02.jpg

Prinţii italieni s-au dovedit interesaţi de arborele de grepfrut, înalt de 10 m, înrudit cu portocalul şi originar din Asia, exclusiv pentru a-şi decora grădinile.
Indicaţii
include grepfrutul doar într-o cură de slăbire ar însemna să vă lipsiţi de un ajutor apreciabil în plan terapeutic.
Ivan Pavlov, eminent savant rus, a fost cel dintâi care a descoperit principalele proprietăţi ale acestei citrice, şi în mod special efectul benefic asupra aparatului digestiv.
Multă vreme după cercetarile lui Pavlov, pediatrii suedezi au experimentat acţiunea să de stimulare a apetitului pe un lot de 50 de copii anorexici (fără poftă de mâncare). După numai câteva zile de cură, aceştia au reînceput să se alimenteze normal.
Prin conţinutul de vitamine C si P, fructul este protector al vaselor sangvine şi al celulei hepatice. Aceasta din urmă, ca şi rinichii, beneficiază de un drenaj eficient.

Simţiţi nevoia să vă dezintoxicaţi eliminând deşeurile şi toxinele care vă încarcă organismul? Pentru a vă curăţa organismul în profunzime şi a avea un corp uşor şi dinamic, consumaţi grepfrut. Utilizarea lui este recomandată pentru purificarea sângelui, creşterea diurezei, fortificarea plamânilor şi uşurarea traficului intestinal, terenul sau de predilectie.
Sucul de grepfrut, delicios acidulat, îi cucereşte pe toti cei care îl consumă. Această băutură naturală, asociată cu o igienă alimentară corespunzătoare, contribuie mai ales la scăderea colesterolului sangvin, luptând şi împotriva anumitor tulburări cardiace.
Cură cu suc de grepfrut duce la dispariţia acizilor organici generatori de reumatism. Reumaticii trebuie să urmeze acest tratament timp de şase-opt săptămâni pentru a obţine o ameliorare a durerilor. La fel ca multe alte metode naturale, acest proces se face lent şi în profunzime.
O cură cu următoarele doze: un pahar de suc dimineaţa, pe stomacul gol, un altul cu cinci minute înainte de masă de prânz şi al treilea înainte de cină, poate fi urmată fără risc de două – trei ori pe an, primele două cure primăvara şi toamna, iar a treia cură în mijlocul iernii, pentru a întări apărarea naturală a organismului împotriva infecţiilor.

Posted in cura de slabire, diete pentru slabit | Comments Off on Greapfrutul

Astenia de primavară

Multe dintre noi la începutul primăverii resimt o stare de oboseală generală însoţită de slăbiciune fizică, deşi organismul este sănătos. Datorită simptomelor de oboseală sau chiar de epuizare fizică astenia de primavară este adesea confundată cu diferite boli.
Astenia de primavară poate avea diverse cauze şi se poate prezenta sub diferite forme, deoarece afectează individul atât în sfera psihică, fizică, intelectuală cât şi în cea sexuală. Totuşi, rareori aceste  forme nu interacţionează. Scăderea potenţialului fizic al individului afectat de astenie duce la scăderea potenţialului sexual, iar o mică depresie psihică poate provoca o scădere a capacităţilor intelectuale şi sexuale. Primavara este un anotimp mai dificil pentru unii dintre noi. Organismul este epuizat, lipsit de vitalitate şi forţă din cauza carenţelor alimentare, deoarece iarna se consumă multe alimente conservate, care au un aport redus de vitamine şi săruri minerale.Rezultatul? Oricine se resimte odată cu venirea anotimpului cald.
Astenia de primavară provoacă o stare de oboseală diferită de cea resimţită după un efort fizic sau intelectual prelungit şi apare în urma unei diminuări profunde a resurselor energetice ale organismului uman.  De aceea, cele mai mici eforturi epuizează resursele fizice, iar starea psihică a individului stă sub semnul iritabilităţii, al indispoziţiei şi al nesiguranţei. Astenia de primavară are cauze externe. În acest anotimp, mecanismele psihologice omului sunt în schimbare.  Omul se adaptează unui alt stil de viaţă, se îmbracă altfel, se bucură de venirea căldurii, de razele soarelui şi chiar se comportă diferit.
Ce trebuie să mâncăm primăvara
Modul în care ne hranim este extrem de important pentru întărirea organismului după perioada de iarnă. Pentru persoanele care suferă şi de anemie este indicată o alimentaţie pe bază de vegetale: plante care conţin multă clorofilă, săruri de fier şi vitamina C. Deasemenea, consumul de legume proaspete, de primăvară, atât de bogate în vitamine, săruri metalice diferite, activatoare ale metabolismului, ajută organismul să lupte şi să devină mai rezistent.
Primăvara trebuie să consumăm migdale, sparanghel, arahide, banane, morcov, ţelină, varză, curmale, spanac, mărar, smochine, linte, fasole, citrice, patrunjel, papadie, mere, orez, soia, untişor, salata verde de grădină, ridichi, ceapă verde.
Cura de vitamine primăvara
În această perioadă pot intra în meniul nostru verdeţurile de sezon: urzicile, salată verde, lobodă albă sau roşie. Consumul de urzici este important pentru organism datorită complexului de săruri de fier, vitamina C, vitamina A, care cresc rezistenţa la infecţii şi îmbunătăţesc simţul văzului. Vitamina B12 este antianemică, vitamina K este antihemoragică şi săruri minerale diverse întaresc organismul. Salata verde sau laptuca are rol sedativ în stările de hiperexcitabilitate sexuală, este un veritabil regenator al pielii când este aplicată extern în comprese. Salata verde conţine produşi hormonali (estrogeni), vitamine hidrosolubile (cele din complexul B, precum şi vitamina C). Toate aceste plante verzi, precum şi loboda alba şi roşie conţin vitaminele din complexul B şi sărurile minerale necesare sistemului nervos, pentru refacerea organismului. Loboda are în plus o acţiune diuretică şi depurativă.
 
Boli de primăvară
Poate cea mai întalnită boală apărută primăvara este alergia. Aceasta e produsă de polenurile transportate de vant în această perioadă a anului. Alergia se manifestă sub forma rinitei, conjunctivitei, dermatitei atopice şi a astmului bronşic.
Rinita alergică se caracterizează prin prurit (mâncărime) la nivelul nasului, faringelui, cerului gurii. Acest prurit este acompaniat de stranut şi de o secreţie nazală apoasă. Se combate cu medicamente antialergice administrate pe cale orală sau cu soluţii nazale.
 Conjunctivita alergică se manifestă prin prurit la nivelul conjunctivelor, acestea devenind congestionate (roşii). Lacrimarea excesivă apare des, ca şi senzaţia de usturime la nivelul ochilor. Uneori pleoapele se tumefiază (se umflă) datorită edemului alergic. Se tratează cu antialergice orale sau cu coliruri (soluţie ce se administrează local la nivelul sacului conjunctival).
Dermatita atopică apare la contactul cu polenurile diversilor arbori: plop, mesteacăn, stejar, ulm, arţar. Pielea se înroşeşte, se umflă datorită edemului şi devine pruriginoasă. Senzaţia de mâncărime poate fi atât de accentuată încât pacientul îşi poate produce leziuni de grataj (zgarieturi datorită scărpinatului). În cazurile mai grave aceste leziuni de grataj se pot suprainfecta cu diverşi microbi şi se impune un tratament antibiotic. Altminteri, se tratează cu antialergice orale şi corticosteroizi aplicaţi local pe pielea afectată, sub formă de creme sau unguente. Corticosteroizii sunt substanţe cu un puternic efect antialergic.
Astmul bronsic este o boală pulmonară cu o importantă componentă alergică. Se caracterizează prin inflamaţia şi obstrucţia bronşiilor (canalele prin care circulă aerul în plămâni). Evoluează în crize declanşate la contactul cu un alergen (substanţă ce determină o reacţie alergică în organism). Crizele constau în accese de tuse şi mai ales dispnee cu wheezing ce caracterizează astmul. Dispnee înseamnă o respiratie greoaie tradusă printr-o dificultate în a expulza aerul din plămâni datorită constricţiei bronsice. Wheezingul este o respiraţie şuieratoare cu zgomote de tonalitate înaltă, ascuţite. Tratamentul astmului se face bronhodilatoare (medicamente ce combat obstrucţia şi spasmul bronsic prin dilatarea bronşiilor). Se administrează în primul rând pe cale inhalatorie, dar şi orală. Corticosteroizii sunt foarte utili şi în cazul astmului ca tablete sau sub formă presurizată administrată prin inhalaţii.
Să facem faţă problemelor!
O altă afecţiune ce se reactivează primavara este boala ulceroasă gastroduodenala. Ea este determinată în primul rând de creşterea acidităţii sucului gastric şi duodenal, hiperaciditate ce atacă mucoasa gastroduodenală. Se produce o inflamaţie a mucoasei (gastroduodenita) şi în cazuri mai avansate apare o eroziune a mucoasei ca un crater numită nişă. Aceasta este caracteristică ulcerului. Simptomele bolii constau în durere cel mai adesea resimţită ca o arsură în abdomenul superior (central în ulcerul gastric şi lateral dreapta în cel duodenal). De obicei durerea este diminuată după ingerarea de alimente. Greaţa şi vărsăturile sunt destul de des întâlnite. Ca tratament avem la dispoziţie un arsenal vast de medicamente antiulceroase cu variate mecanisme de acţiune şi foarte eficiente.
Datorită frigului din timpul iernii şi alimentaţiei sărace în vitamine, primăvara ne putem confrunta cu unele viroze (răceli) apărute pe fondul unei imunităţi scăzute a organismului. Pentru a preveni acest lucru este bine ca în lunile de iarnă să consumăm multe fructe (mai ales citrice). Profilactic se pot face 2-3 cure cu Ecchinacea pe iarnă, un produs natural care întăreşte imunitatea organismului. Utilă este vitamina C (tablete efervescente sau Ascovit).
Frecvent întâlnită este şi astenia de primăvară caracterizată printr-o stare marcată de oboseală, disproporţională faţă de efortul fizic depus. Oboseala e însoţită de o scadere a capacităţii de concentrare, a atenţiei şi uneori chiar de o depresie psihică usoară. O cură de 7-10 zile cu produse care să conţină multivitamine şi multiminerale ajută la depăşirea momentului de astenie.

Posted in sfatul medicului | Comments Off on Astenia de primavară

Contacte cu lumea de dincolo

carte073.jpg

Grandsire, Jean-Michel
Ed. Nemira
Departe de a se fi demonetizat, spiritismul ca mod de comunicare cu lumea defuncţilor utilizează astăzi metode de înregistrare a chipurilor şi vocilor celor dispăruţi dintre cele mai perfectionate; dacă altădată fantomele vorbeau prin celebrele mese rotitoare, astăzi ele folosesc magnetofoane, televizoare, chiar telefoane. Pasionat de fenomenul supravieţuirii „spiritului” după moartea fizică, autorul trece în revista toate mijloacele de comunicare cu „spiritele”, de la oracolele Antichităţii şi până la înregistrările de astăzi, pe care, în plus, ne şi învaţă cum să le obtinem cu mijloace simple şi la îndemână.

Posted in carti | Comments Off on Contacte cu lumea de dincolo

Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?

carte-072.jpg

Bruckner, Pascal
Ed. Trei
Categoria: Romane Psy
Nu poţi intra în contact cu literatura lui Pascal Bruckner fără a deveni imediat conştient de interesul acestuia în explorarea zonelor întunecate ale psihologiei umane, ale sexualităţii paroxistice şi maladive, ale depresiei şi psihozei. Romanele lui Bruckner îşi prind protagoniştii, ca într-o plasă, într-o structură de reprezentare simbolică, în care arareori personajele se pot mişca în voia lor, iar tema este, de multe ori, conflictul dintre iubirea ca expresie a valorii umane şi egoismul dorinţei de posesiune, exprimată crud şi pulsionar.

Posted in carti | Comments Off on Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?

„Hărţi pentru iubiri rătăcite”

carte071.jpg

ASLAM, Nadeem  
Ed. Paralela 45
Colecţia:  Biblioteca erotică
Acţiunea romanului Hărţi… se desfăşoară într-o comunitate pakistaneză dintr-un oraş englezesc. Shamas, un lucrător social, se dispensează de ortodoxia islamică. Soţia lui, Kaukub, nu ştie însă altă cale, iar zelul ei religios are ca urmare plecarea tuturor copiilor. Fratele lui Shamas s-a îndrăgostit de o femeie divorţată. Când îndrăgostiţii se mută împreună, sunt ucişi de fraţii femeii, care prin aceasta vor să apere onoarea familiei, pentru că ea trăia în păcat. Hărţi… se petrece în cele 12 luni de după crimă, punând în lumină societatea claustrofobică în care trăiesc şi încleştarea dintre dorinţa de libertate şi vechile tradiţii. The Independent apreciază că „Hărţi pentru iubiri rătăcite prezintă într-o construcţie filigrană oameni aflaţi în căutarea iubirii iluzorii, a pasiunilor interzise şi a idilelor gata să se înfiripe“.

Posted in carti | Comments Off on „Hărţi pentru iubiri rătăcite”

Axterix şi vikingii

film07.jpg

Regia: Stefan Fjeldmark

În rolurile principale: Roger Carel, Jacques Frantz

Gen
Aventuri, Animaţie, Comedie   
  

În micul orăşel galez îşi face intrarea Goudurix, nepotul şefului, iar Asterix şi Obelix primesc sarcina de a scoate din el un barbat adevărat.

Sub aparenta aroganţă, acest tânăr originar din Luteţia nu este decat un mare laş, iar antrenamentul de şoc de care va avea parte riscă să nu aibă prea mari şanse de reuşită… În acelaşi timp, vikingii debarcă în Galia, hotărâţi să găsească un „campion al fricii” care va putea, după cum le-a promis magul lor, să îi înveţe să zboare, căci în mintea lui „frica îţi dă aripi”…

Răpirea lui Goudurix de către vikingi este o adevarată catastrofă. Asterix şi Obelix trebuie să facă tot posibilul pentru a-l găsi. În timp ce ei pleacă în căutarea lui în Marele Nord, tânărul lor protejat, picat fără voia lui în mijlocul unui complot infam, o descoperă pe frumoasa şi curajoasa Abba, descoperind că uneori dragostea are efectul unui pumn…

Un adevărat şoc al culturilor!

Micuţul erou galez revine în forţă în lumea desenului animat într-o aventură care ne poartă până în Marele Nord şi care ne face cunoştinţă cu un tânăr galez din Luteţia care nu va lăsa pe nimeni indiferent…

Combinând spiritul care a reprezentat marca celebrei benzi desenate cu cele mai bune tehnici de animaţie, „Axterix şi vikingii” pune în valoare în totalitate lumea amuzantă, surpinzatoare şi tandră imaginată de Goscinny şi Uderzo. Mai-mai că îţi vine să crezi că toată echipa filmului a băut din poţiunea magică a lui Toutatis!

Posted in filme recenzii | Comments Off on Axterix şi vikingii

Sunteţi o persoană autoritară? – test online!

1. Îţi este greu să refuzi atunci când ţi se cere să faci ceva?
 0 p.   da    1 p. nu
2. Evitaţi confruntarea chiar şi atunci când consideraţi că aveţi dreptate?
0 p.   da    1 p. nu
3. În general vorbind, te supui cu uşurinţă regulilor şi regulamentelor?
0 p.   da    1 p. nu
4. Te găseşti deseori în situaţia de a-ţi cere scuze?
0 p.   da    1 p. nu
5. Te frământă o opinie negativă la adresa ta ?
0 p.   da    1 p. nu
6. Ceri părerea cuiva atunci când iţi cumperi ceva de îmbrăcat?
0 p.   da    1 p. nu
7. Ai tendinţa de a ridica tonul atunci când nu-ţi convine ceva?
0 p.   da    1 p. nu
8. Ţi se întâmplă relativ frecvent să apostrofezi în public o persoană?
1 p.   da    0 p. nu
9. Îţi pierzi răbdarea cu persoanele mai lente?
1 p.   da    0 p. nu
10. Foloseşti din când în când un limbaj mai colorat?
1 p.   da    0 p. nu
11. Crezi că există multe persoane care nu merită atenţia pentru că sunt insignifiante?
1 p.   da    0 p. nu
12. Acorzi multă importanţă opiniilor exprimate prin televiziune?
1 p.   da    0 p. nu
13. Dacă un subaltern execută necorespunzător o lucrare, ai curajul să-i spui imediat că nu eşti satisfăcut?
1 p.   da    0 p. nu
14. Ai tendinţa de a spune ceea ce gândeşti, fără a te preocupa de consecinţe?
1 p.   da    0 p. nu
15. Crezi ca eşti o persoană intolerantă?
1 p.   da    0 p. nu
16. Te enervezi atunci când nu-ţi poţi impune punctul de vedere într-o discuţie?
1 p.   da    0 p. nu
17. Consulţi pe cineva în deciziile care te privesc?
0 p.   da    1 p. nu
18. Crezi că este mai avantajos să ţii banii la bancă decât să-i investeşti într-o afacere?
0 p.   da    1 p. nu
19. Crezi că trebuie folosită orice ocazie pentru a te remarca?
1 p.   da    0 p. nu
20. Te simţi în largul tău atunci când eşti unul dintre cei mulţi?
0 p.   da    1 p. nu

0 – 6 Ai o personalitate puternică şi nu te simţi în largul tău decât atunci când dai ordine, conduci. Din păcate, mijlocul principal prin care crezi că se obţine sau se menţine autoritatea este agresivitatea. Însă, aşa cum arătam şi mai sus, un stil bazat pe agresivitate este eficient pe termen scurt şi în situaţii destul de puţin frecvente (situaţii emergente, crize). În situaţii relativ obişnuite şi cu subalterni maturi, responsabili şi competenţi, stilul autoritar dă greş: naşte ostilitate, refuz, izolare, revoltă, după caz. Dacă îţi este negată sau refuzată puterea, probabil te transformi într-un rebel, fenomen cu consecinţe la fel de negative. Pleacă de la premisa că şi alţii sunt la fel de buni, încearcă-ţi răbdarea, învaţă să şi ajuţi, să construieşti, nu numai să negi. Evident, finalizarea acestor proceduri cere timp, dar merită: ai putea deveni un conducător foarte bun.

7 – 13 Ai pre dispoziţii şi atitudini multiforme. Fă o analiză a întrebărilor la care ai obţinut puncte. Oricum, eşti în măsură să-ţi asumi responsabilitatea conducerii, şi-ţi place acest lucru, dar nu regucri la agresivitate ca mijloc şi stil decât foarte rar, atunci când îţi lipsesc alte mijloace. Ai premise pentru a deveni un conducător eficient pe termen lung; prin cooperare, dirijare, întrajutorare, consiliere poţi obţine de la ceilalţi ce doreşti.

14 – 20 În mod sigur nu eşti o persoană agresivă, ceea ce nu este rău, dar îţi lipsesc mijloacele alternative de a te impune, ceea ce nu este prea bine din perspectiva unei viitoare funcţii de conducere. Te simţi bine numai în situaţiile în care eşti condus, dirijat, sfătuit. În momentele de criză preferi să-şi asume altcineva responsabilitatea, deşi eşti foarte plin de solicitudine şi dispus să faci ceea ce ţi se cere. În funcţie de aspiraţiile tale profesionale trebuie să iei o decizie: cum agresivitatea îţi este structural străină, iar un stil de conducere bazat pe această atitudine complexă este ineficient pe termen lung, pentru un post de conducere îţi trebuie neapărat un program de formare psihosocială. Eşti bine integrat şi apreciat în grupul de egali.

Posted in teste online | Comments Off on Sunteţi o persoană autoritară? – test online!