În trecut, se consuma o lăptucă amară la gust; trebuie să remarcăm că Naturii şi grădinarilor le-au fost necesare secole de răbdare şi de pricepere pentru a obţine lăptuca dulce pe care o cunoaştem astăzi.
Indicaţii
Lăptuca nu este doar un aliment răcoritor; în primul rând, ea este o plantă bogată în elemente minerale: fier, potasiu, magneziu, zinc, cupru, iod, fluor (care facilitează creşterea osoasă), clorofilă, carbonat de calciu… Vitaminele A, B, C si D.
Dar elementul caracteristic al acestei legume este lactucarium-u, foarte preţios în tulburările nervoase: insomnie, spasme ale viscerelor, tuse nervoasă, tuse convulsivă, palpitaţii sau tahicardie, hiperexcitaţie sexuală şi nervoasă.
Oamenii de stiinta apropie actiunea lactucarium-ului de aceea a opiului, fara ca acesta sa prezinte inconvenientele celui de-al doilea (constipaţie, anorexie, tulburări funcţionale ale aparatelor circulator şi digestiv).
În farmaciile homeopate există încă, înregistrat în Codex, un extract alcoolic de lactucarium simplu, sub formă de pastile şi de sirop.
Efectele lactucarium-ului se constată folosind extractul fluid de lăptucă, pe care dr. H. Vignes îl recomandă în doză de două sau trei linguri pe zi, pentru combaterea dismenoreei şi excitaţiei sexuale la femei.
Prin lucrarea lui A. Murray (1793), Henri Leclerc citează cazul unui englez care a cunoscut bucuriile paternităţii abţinându-se sa manânce seara lăptucă, deşi aceasta era pentru el un deliciu.
Pe contemporani, această legendă îi poate face să zâmbească, dar consumatorul din acea epocă avea deja vagi cunoştinţe ştiinţifice despre lăptucă.
Într-adevăr, efectul sedativ al acestei plante este apreciat de mai bine de două mii de ani! Anticii o foloseau şi pentru a combate incontinenţa urinară. În zilele noastre, această proprietate, la fel ca cele precedente, a fost confirmată de medicina modernă.
Cei care consumă cu regularitate lăptucă apreciază şi efectul său laxativ; celuloza pe care o conţine combate constipaţia, stimulează intestinele lenese şi împiedică fermentaţia intestinală.
Pentru utilizarea în scopuri terapeutice, Raymond Dextreit recomandă lăptucă „cultivată”, nu pe cea salbatică, deoarece proprietăţile acesteia sunt mai numeroase.
Săracă în hidrocarbonaţi, lăptuca va fi un deliciu pentru diabetici, care o pot consuma fără grijă.
Consumul de suc de lăptucă este un mod plăcut de însănătoşire. Rezultatele se obţin dacă tratamentul se face timp de două, trei sau chiar patru săptămâni; la capitolul consacrat lămâii, am constatat că este vorba de o terapie blândă, care dezintoxică organismul încet şi în profunzime.
Sub formă de decoct, lăptuca este un remediu care favorizează evacuarea tubului digestiv, alină tusea nervoasă şi provoacă somn. Totodată, se doreşte eficienţă în afecţiunile în care ficatul este mărit (hepatomegalie). Reţeta este folosită de secole: se pune o lăptucă într-un litru de apă. Se fierbe timp de 45 de minute. Se beau trei până la patru ceşti pe zi, după masă. Cei care au insomnii pot bea încă o cană cu 20 de minute înainte de culcare.
Uz extern
Ten uscat: se fierb două lăptuci cu cotor cu tot, în 1,5 I de apă, timp de 25 minute. Se strecoară. Se toarnă lichidul într-o sticlă închisă ermetic. Se utilizează ca loţiune, dimineaţa şi seara. Acest decoct nu se pastrează mai mult de trei zile.
Loţiunea calmează iritaţiile, elimină roşeaţa, combate acneea.
Insolaţii: se fierbe o laptucă la foc mic, timp de o oră. Se strecoară. Se aplică din abundenţă pe părţile afectate, cu un tampon curat. Se reia operaţia de două ori pe zi.
Panariţiu: se fierb câteva frunze în puţină apă, se scurg şi se aplică pe locul afectat, fixându-le cu ajutorul unui bandaj. Se aplică trei cataplasme pe zi.
Oftalmie: se fierbe o linguriţă de seminţe de lăptucă într-un castron cu apă, timp de zece minute. Se strecoară. Se lasă să se răcească. Se aplică pe ochi sub formă de comprese.