Eva Longoria

eva-053.jpg

Mai întâi, a ridicat temperatura în serialul „Tânăr şi neliniştit”
Recent, a cauzat un val de căldură în „Neveste disperate”.
Acum „arde” paginile revistei „Şoc”

Cea mai frumoasă vedetă latino-americană
Se pare că Eva Longoria a fost o albinuţă tare ocupată. Numai ieri, parcă, apărea în paginile revistelor ca o actriţă relativ necunoscută ce tocmai aterizase într-un rol episodic în celebrul „Tânăr şi neliniştit”.
Astăzi, însă, ştirile despre tânăra actriţă latino sunt pe primele pagini ale revistelor. Pe lângă rolul extraordinar pe care îl interpretează în „Neveste disperate”, Eva a fost de curând declarată una dintre cele mai frumoase 25 de vedete latino-americane de către „People En Español”
Deşi cariera sa a luat amploare, este foarte important că, faţă de alte vedete latino, Eva nu şi-a uitat rădăcinile. Întrebată cum se simte în postura uneia dintre cele mai iubite şi apreciate staruri de origine latino-americană, actriţa a răpuns: „Este minunat. Mă simt onorată, Este, într-adevăr fantastic să fii recunoscută de către comunitatea latino, deoarece cred că facem parte din cea mai frumoasă cultură care a existat vreodată.”
Eva mai spune că nu ar schimba niciodată nimic la înfăţişarea ei. (Şi ce ar mai fi oare de adăugat?)

Eva nu se teme de nimic
Nu putem spune despre pe Eva Longoria că se teme de rolurile tipice de femeie fatală.”Ce înseamnă să fii un latino-lover sau o femeie pasională, care iubeşte cu trup şi sufle? De ce este considerat oare un stereotip negativ? Îmi place să joc roluri sexy, provocatoare, puternice”
Interesant este faptul că Eva preferă acest gen de rol, atât în lumea filmului, cât şi în filmul lumii. Până nu demult, actriţa a fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher, de care a şi divorţat în ianuarie, 2005. Părerea Evei despre căsătorie? „Mariajul îmi ocupa 100% din timp; trebuia să mă gândesc mereu la aceeaşi persoană, chiar şi când eşti la cumpărături; să nu mai vorbim de alte decizii importante… Mereu trebuie să te gândeşti la ce ar crede cealaltă persoană dacă… şi la cum s-ar simţi dacă…Ca actor, nu mi-am permis, însă, de prea multe ori să fiu atît de constantă. „

Ce crede Eva despre fidelitate?
Ca şi prima Evă, cea din Biblie, Eva Longoria a gustat şi a tentat şi alte guri să guste din fructul păcatului. De altfel, „nevasta disperată”nu prea crede în fidelitate: „Ori că eşti actor sau doctor, avocat, pilot sau cine ştie ce, să fii fidel cuiva este lucru mare. Şi asta pentru că tentaţia este peste tot în jurul nostru, iar noi nu suntem decât oameni. Alături de o singură persoanăpentru tot restul vieţii? Prostii!”

De exemplu…
În prezent, Eva are un nou iubit.   Tony Parker –noua cucerire a frumoasei latino-americane – îi cam dă de furcă actriţei. Numai săptămâna trecută Eva se autoproclama profesoara de dragoste a lui Tony: „Eu sunt cea cu experienţă. Eu sunt profesorul, mai ales în amor”. Zilele acestea, însă, Eva a revenit asupra declaraţiei sale: „Când luminile se sting, el este proful iar eu sunt învăţăcelul!” (având în vedere faptul că Tony are doar 23 de ani de abia împliniţi). Se pare, am zice noi, că elevul şi-a depăşit mentorul.

This entry was posted in telenovele. Bookmark the permalink.

Comments are closed.