
Deşi nimeni nu poate vedea în Araceli o casnică desăvârşită, actriţa vorbeşte, de această dată serios, despre retragerea sa din viaţa publică.
La 39 de ani
Deşi aţi putea crede că vârsta a fost cea care a determinat-o pe Araceli Gonzalez (39) să aleagă „pensionarea” din telenovele, se pare că nu aceasta a fost adevărata cauză. Motivul pentru care Araceli a hotărât „să demisioneze” este legat în mod direct de scandalurile în care numele său a fost implicat în ultima vreme. într-un interviu recent, Araceli a declarat: „Pur şi simplu m-am săturat să îmi văd numele pe coperţile revistelor de scandal. Nu cred că ar trebui să intereseze pe nimeni cu cine sunt sau nu sunt, dacă m-am împăcat cu fostul meu soţ sau dacă urmează să mă mărit din nou. Aşa că am decis să renunţ la ceea ce mă face celebră şi interesentă în ochii lumii: actoria.”
împăcarea cu fostul soţ
Totuşi, credem noi, preţul plătit de Araceli Gonzalez pentru liniştea sa este un pic prea mare. Se pare însă că actriţa nu a luat această decizie de una singură, ci de dragul unei iubiri trecute. Este vorba de chiar Adrián Suar, fostul soţ al vedetei. Cei doi au fost văzuţi de curând împreună într-un resturant luând o cină romantică. Şi deşi actriţa nu avrut nici în ruptul capului să recunoască o eventuală împăcare, adevărul a ieşit la suprafaţă ca uleiul deasupra apei.
S-a căsătorit din interes?
întrebată dacă nu cumva dezaprobă relaţia sa cu Suan doar de gura lumii, Araceli a răspuns: „Mă deranjează că oamenii spun că nu admit «adevărul» doar ca să-mi păstrez imaginea de celibatară. Nu sunt o genul care să elaboreze tot soiul de strategii numai aşa, de dragul succesului. Dacă am divorţat, nu am făcut-o ca să profit de pe urma publicităţii. Când m-am măritat, am crezut că va fi pentru totdeauna.”
„Cine a dormit în patul meu?”
Mai nou, se pare că Araceli suferă de sindromul Albei-ca-Zăpada (sau, mai degrabă, al celor şapte pitici). Actriţa a recunoscut că, de câteva luni încoace, în patul său mai doarme cineva… mă rog, nu chiar în pat, dar cu siguranţă sub acelaşi acoperiş. După cum toată lumea bănuia, nu putea fi vorba decât despre Adrián Suar, cel de care a divorţat cu câţiva ani în urmă. Fiind prinsă cu mâţa-n sac, Araceli a trebuit să recunoască: „într-adevăr, acum suntem mult mai apropiaţi. A trecut ceva timp de când ne-am despărţit. Ne-am împăcat de mult cu situaţia noastră. Aşa că nu văd nimic rău dacă Adrián mai rămâne la mine peste noapte. Şi oricum, stăm în camere separate…”
Concediu prelungit sau renunţare?
în ceea ce priveşte cariera, Araceli a decis că o pauză este mai mult decât necesară: „Vreau să mă odihnesc pentru o perioadă. Mă gândesc chiar să renunţ la telenovele pentru totdeauna. Am de gând să-mi refac viaţa de familie. Poate, cine ştie, chiar cu Adrián.”