Ingrediente necesare
100 g zahăr praf,
130 g margarină,
1 ou, 1 lingură de cacao,
100 g nuci măcinate,
50 g făină fină, 50 g pesmet,
coajă rasă de la o lamaie,
1 vârf de cuţit de scorţişoară,
gem de zmeură, glazură de lamaie.
Mod de preparare reţetă
Se freacă margarina moale cu zaharul şi cu oul, se adaugă cacao, nuci măcinate, făină, pesmet, coajă de lămaie şi scorţişoară.
Se întinde o foaie de grosimea unui deget, se coace pe fundul tăvii, se taie în două, se unge cu gem de zmeură, se lipesc foile, se acoperă cu glazura de lămaie, se usucă.
După o oră se desenează pe glazură pătraţele şi se usucă în continuare – în acest fel nu se va rupe la tăiere.
Recomandări
Reţetă punci: 500 g făină fină, 150 g untură sau 200 g margarină, 2 galbenuşuri, 1/2 pachet de praf de copt, 300 g zahăr pudră, 1-2 linguri de smântână, 200 ml lapte, 2-3 linguri de gem de coacăze sau de zmeură, 2 linguri de cacao; glazură de lamaie.
Se freacă faina cu untura, se frământă cu galbenuşurile, praful de copt, 200 g zahăr praf, coaja rasă de lamaie şi smântână pentru a obţine un aluat elastic. Se întinde pe fundul tăvii de la aragaz, se coace până devine aurie; se pot coace două foi. Părţile căzute de pe margini se fărâmiţează şi se fierb în lapte cu 100 g zahăr şi zahăr vanilat. Când se îngroaşă, se adaugă gemul de coacaze sau de zmeură, rom după gust (ca să aibă gust de punci), zeamă de lămâie, coajă de lămâie, cacao şi cafea nes (după gust), dar este bună şi fără aceasta. Umplutura se aşează între cele două foi, se presează, se lasă o jumătate de zi presată, apoi se acoperă cu glazură de lamaie. Se taie a doua zi.